Fluturarea tricolorului la sfârşitul unei finale de Liga Campionilor, prima din noul format al competiţiei în care un fotbalist de-al nostru intră şi câştigă, e un motiv de mândrie cum puţine găsim în aceste vremuri.

Triumful lui Cristi Chivu cu „MourInter” nu ne scoate fotbalul din subsolul în care se zbate, dar faptul că un român a luat cupa de toarte e un semn că, deşi nu mai pupăm turnee finale, n-am dispărut de tot de pe harta performanţelor.

Pentru Chivu, succesul de la Madrid e apogeul unei cariere exemplare, stropită cu sânge nu doar în ianuarie, când i-a atârnat viaţa de un fir de păr, ci în multe alte rânduri în care i-au fost reparate umărul, nasul şi ce şi-a mai rupt sau spart reşiţeanul pe terenul de joc.

Înainte de toate însă, victoria de sâmbătă a lui Cristi Chivu e o răsplată a muncii cinstite a unui jucător care n-a păcălit fotbalul, precum mult mai talentatul său coleg de generaţie Adi Mutu.

Contrar aparenţelor, nu-i foarte simplu să îi compari pe cei doi fotbalişti. Chivu e responsabil cu picioarele adversarilor, Mutu - cu mingea. Unul e defensiv cu prezenţe rarisime dincolo de mijlocul terenului, meseria celuilalt fiind poarta adversă. Iar acesta din urmă n-a lăsat niciodată impresia că s-ar da în vânt după faza a doua, aşa cum face, de pildă, Eto’o de când a plecat de la „extratereştrii” barcelonezi şi cară pianul fără să crâcnească la Inter, unde sclipirea păleşte în faţa jocului colectiv.

Unul e căpitanul echipei naţionale, iar celălalt e neconvocat pe o perioadă nedeterminată. Unul e titular în finala Ligii Campionilor, celălalt va prinde un meci oficial al echipei de club mai la toamnă.

Palmaresul lui Chivu e doldora de trofee, al lui Mutu, de apariţii în presa colorată. Deloc întâmplător, în săptămâna în care Cristi se pregătea alături de Zanetti şi Milito sub bagheta lui Mourinho pentru a juca în cel mai important meci al anului de pe continent, Adi încingea gătarul alături de „Piticul” Luţu, se întâlnea cu tizul său Minune şi risipea nişte bancnote într-un cazinou.

Am văzut după finală un instantaneu în care Chivu, ţinând drapelul României, se îmbrăţişa cu Jose Mourinho şi cu fosta glorie a fotbalului portughez şi actualul ambasador interist Luis Figo.

Coincidenţa face ca şi Mutu să fi lucrat cu Mourinho. Chivu va ţine minte toată viaţa ziua în care antrenorul l-a introdus în primul „11” al finalei Inter-Bayern. Deşi fotbalistului nostru probabil că nu i-a scăpat momentul în care jocul era întrerupt, iar Mourinho s-a hlizit împreună cu Robben, posibil, chiar pe seama duelurilor dintre român şi olandez.

Mutu ce ar putea ţine minte de pe urma conlucrării cu meseriaşul portughez? Că era gata să-l pocnească pe antrenor, într-o perioadă în care presa britanică nu făcea analiza prestaţiei din teren a lui Mutu, ci a substanţelor luate pentru îmbunătăţirea performanţelor din dormitor?

Ursitele fotbalului n-au fost la fel de darnice cu Chivu şi cu Mutu. Ce e penurie la unul, pare risipă la celălalt. Sigur, ne-am putea imagina ce s-ar fi întâmplat dacă avea Cristi talentul lui Adi, iar Adi, seriozitatea de pălmaş a lui Cristi, dar n-ar folosi la nimic. Şi nici nu trebuie să-l zeificăm pe Chivu şi să-l demonizăm pe Mutu. În plus, cei doi sunt şi amici.

Când Mutu a fost prins cu sibutramina, Chivu a avut eleganţa de a se mărgini să observe că Adi e dintotdeauna obsedat de siluetă. Chivu e mai bun decât Mutu chiar dacă doar ultimul e genul de fotbalist care să decidă meciul de unul singur.

Când juca, lui Mutu îi număram golurile, lui Chivu îi contabilizăm cartonaşele galbene, capitol la care a ieşit pe locul întâi în ediţia Ligii Campionilor încheiată sâmbătă.

Şi, cu toate acestea, Chivu va fi oricând preferabil lui Mutu. Fiindcă fotbalul, ca şi viaţa, are nişte lecţii pe care s-ar cuveni să le ţinem minte. Una dintre ele este că transpiraţia bate inspiraţia. Alta ar fi că succesul în echipă e mai consistent decât cel individual.

Realizarea lui Chivu ar trebui să-l determine pe Mutu să mediteze la toate acestea şi să demonstreze că îi foloseşte la ceva intervalul în care a fost pus pe liber la club şi la echipa naţională. După ziua în care a câştigat Liga Campionilor, Chivu s-ar putea lăsa de fotbal. Ar fi timpul ca şi Mutu să se apuce serios de treabă.