Pe lângă conspiraţia, conjuraţia, frăţia imbecililor - sau cum vreţi să-i spuneţi, mai există una, cel puţin la fel de numeroasă şi în continuă dezvoltare.

Ea este susţinută de oameni care se simt născuţi sau împuterniciţi, îndreptăţiţi să-i pedepsească pe alţii. Nu intră aici justiţiarii gen Sergiu Nicolaescu, recuperatorii şi cei care împart dreptatea cu diplomă. Nu se socoteşte nici starea de război cu toată lumea, în care trăieşte majoritatea. Sunt cetăţenii care din diverse motive nu le pot, momentan, crăpa celorlaţi capul cu bâta de baseball cu tricolor. Cei care au ales subtilitatea victoriei pe termen lung. Aceia care supraveghează şi pedepsesc din spatele vizorului, de sub caschetă, de după ghişeu, de cealaltă parte a seringii, de după zidurile instituţiilor de stat, la adăpostul parbrizului, al ochelarilor de soare, al imunităţii, al indiferenţei genetice.

Probabil că am ales unul din cele mai redundante subiecte de pe la noi, dar şi redundanţa poate fi un semn al vitalităţii. Gândiţi-vă că, reduse la elementele simple, stânga politică înseamnă dreptate, iar dreapta, libertate. La noi, stânga a generat un sistem perfect corupt şi colega dreaptă a adus şi ea pe lume nu libertatea, ci lejeritatea. Şi cum se vede pe feţele lor cât sunt de inteligenţi şi cinstiţi, parcă nici nu-ţi mai vine să pui întrebări serioase. Te resemnezi să dai cu speranţă drumul la televizor, să vezi cine a mai murit. Sau, ca să formulez ceva mai corect politic, a decis să se ocupe de alte proiecte personale.

Dar nedumerirea rămâne, pentru noi toţi, inclusiv pentru consilierii acestor iresponsabili. Dacă tot nu ne pot ajuta să trăim mai bine decât peste câteva zeci de ani, n-ar putea totuşi să ne ajute să ne simţim măcar ceva mai bine acum?! Pe scurt, dacă viaţa noastră nu poate fi bună şi senină, n-ar putea fi puţin mai simplă? Mai puţin chinuitoare?

Sunt tare curios să văd reţetele cu care şi-a cumpărat antinevralgic ministrul sănătăţii (deşi e limpede că nu e cazul său). Aş vrea să văd permisele suspendate ale poliţiştilor care nu au aceeaşi adresă în toate actele. Aş vrea să-l văd pe domnul X încercând umil să prindă privirea unei asistente medicale blonde. Aş vrea să ştiu cum se simte domnul X când află că din ce în ce mai mulţi elevi joacă bine cărţi în timpul orelor. Şi aş mai vrea să ştiu cât de împliniţi profesional, cât de umani se simt cei care ne arată zilnic moartea cu topor în cap la televizor.

Cât de multă admiraţie merită un cititor de ştiri despre cadavre de oameni, găini şi pisici? Pentru că, îmi pare rău că trebuie să vă dau această veste, în Germania a murit o pisică din cauza nenorocitei ăsteia de gripe aviare, care a răpit dintre măselele noastre atâtea găini în floarea vârstei, unele chiar înainte de a-şi vedea primii puişori străpungând coaja oului, al cărui preţ a scăzut îngrijorător Şi acum, ştirile despre vreme. Vremea e făcută din amănunte care le scapă tuturor, la fel ca şi în cazul nostru. Felul în care trăiesc oamenii e doar un detaliu. Felul în care sunt trataţi e un aspect. Modul în care ei înţeleg să-şi respecte obligaţiile cetăţeneşti, să-şi plătească impozitele şi să spună resemnaţi asta e! este însă crucial.

Dacă statul nu poate să-i pedepsească destul cu instituţiile şi reprezentanţii săi aberanţi, intervin imediat cetăţenii, cu o înjurătură, cu o delaţiune, cu ce are fiecare la îndemână. Nu că ar fi ceva anormal în asta, anormal e că se întâmplă aproape doar asta. Anormal e că la atâţia ani distanţă de animalul de Ceauşescu trăim într-un stat cu reflexe de miliţian transpirat.

Anormal e că ne purtăm ca nişte animale unii cu alţii, chiar şi atunci când nu e nimic de pierdut sau de câştigat. Trist e că idioţii nemiloşi travestiţi în costume business reuşesc să transforme viaţa noastră într-o continuă diversiune de cruzime.

Nu se mai vorbeşte de Experimentul Piteşti astăzi. Acolo comuniştii au încercat şi au reuşit uneori prin tortură să-i transforme pe deţinuţii politici în torţionari pentru ceilalţi deţinuţi de aceeaşi condiţie. Dacă privim cu atenţie, putem să vedem minut cu minut cum ne chinuim unii pe alţii, aproape pe gratis, sub privirile grăsuţe ale unor dezumanizaţi. E stupid ca la capătul zilei să ne povestim la nesfârşit cât de răi şi proşti sunt ceilalţi.

Puneţi deoparte o roşie, un ou şi un cartof, poate şi o ceapă medie şi doi, trei morcovi, pentru coloanele oficiale, să fie. Şi dacă porunca iubirii pentru aproape e prea grea, încercaţi o variantă ajutătoare: Torturează-l pe aproapele tău numai dacă e masochist.

P.S. Sadismul din ce în ce mai aproape de o religie mondială: Întoarce obrazul creştine, că tare am chef să te pocnesc.