UEFA anchetează meciul Debrecen - Fiorentina

UEFA anchetează meciul Debrecen - Fiorentina

UEFA a considerat suspect meciul Debrecen - Fiorentina, scor 3-4, disputat pe 20 octombrie anul trecut la Budapesta. În acel meci, internaţionalul român Adrian Mutu a marcat două goluri.

Partida Debrecen - Fiorentina, din Grupa E a Ligii Campionilor a fost considerat suspect de UEFA, care a declanşat o anchetă. Csaba Bartha, directorul sportiv al campioanei Ungariei, a recunoscut pentru, "Nemzetisport", că opt jucători de la Debrecen au fost audiaţi de membrii Comisiei de Disciplină a UEFA pe 15 mai. Meciul Debrecen - Fiorentina, scor 3-4, s-a disputat pe "Ferenc Puskás-Stadion" din Budapesta, în etapa a treia a fazei grupelor Ligii Campionilor. Meciul, unul extrem de spectaculos, 6 din cele 7 goluri ale partidei fiind marcate în primele 37 de minute de joc. Două dintre reuşite i-au aparţinut lui Adrian Mutu. Peste 200 de meciuri trucate! "O delegaţie a UEFA s-a aflat la Budapesta, săptămâna trecută, pentru a discuta cu jucătorii", a spus şi un purtător de cuvânt al forului european. Purtătorul de cuvânt al UEFA nu a dorit să precizeze dacă ancheta are legătură cu procedura lansată de Parchetul din Bochum. În noiembrie anul trecut, justiţia germană a descoperit o reţea de pariuri trucate care a influenţat peste 200 de meciuri din întreaga Europă, dintre care trei din Liga Campionilor.

Ne puteți urmări și pe Google News