Nu doar cordonul ombilical e o sursă de celule stem, ci şi dinţii de lapte ai copiilor sau molarii de minte ai adulţilor. Astfel de prelevări se fac şi la noi.
Recoltarea celulelor stem se poate face acum şi în România din pulpele dentare ale dinţilor de lapte ai copiilor, precum şi din molarii de minte. Celulele pot fi folosite atât pentru refacerea unor ţesuturi pierdute la nivelul dinţilor, dar şi în afecţiuni precum osteoporoză, boli degenerative, infarct.
În România există doar un centru unde puteţi comanda chitul necesar transportării dinţilor din care se vor extrage celulele, în Bucureşti, iar testarea şi stocarea celulelor se va face în Grecia, la Salonic. Preţul pentru prelevarea de celule dintr-un dinte este de 1.200 de euro.
Între 5 şi 14 ani, la copii Recoltarea celulelor stem din pulpa dentară se poate face la copiii cu vârste între 5 şi 14 ani din dinţii de lapte, dar şi la adulţi, din molarii de minte. Pentru a putea fi recoltate aceste celule, dinţii copiilor nu trebuie să fi fost supuşi unor examene cu raze X (radiografie), pentru că acestea afectează integritatea pulpei dentare. În cazul adulţilor, recoltarea se face din dinţi sănătoşi, fără ţesut contaminat.
Extracţiile dinţilor se pot face în orice cabinet stomatologic, însă aceştia trebuie transportaţi cu un chit special în cel mult 24 de ore de la recoltare la singurul centru de colectare din Bucureşti.
Chitul va fi trimis mai departe la sediul central din Salonic pentru testare şi, eventual, depozitare. „În aceste laboratoare se încearcă un tratament al ţesutului cu antibiotic, se detectează orice floră bacteriană sau impuritate care face ţesutul inutilizabil. Existenţa oricărei flore care nu poate fi îndepărtată face ca să nu poată fi folosite celulele”, explică prof. dr. Norina Forna, preşedintele Societăţii Române de Reabilitare Orală.
Utile în boli parodontale
Celulele stem existente în pulpa dentară reprezintă o oportunitate de refacere a dinţilor afectaţi de carii, eroziuni, fracturi coronare sau boli paradontale. „Boala parodontală distruge ţesuturile, iar aceste celule pot reface structurile afectate”, mai spune prof. dr. Norina Forna.
O altă zonă unde se pot folosi celulele extrase din pulpa dentară o reprezintă spaţiile libere care rămân după pierderea dinţilor. Dacă osul a fost pierdut, el se regenerează cu ajutorul celulelor stem.
„Regenerarea osoasă se poate face prin introducerea celulelor stem în zona afectată, pe care le amestecăm cu grefe osoase. Astfel regenerarea se produce mult mai rapid”, mai spune prof. dr. Norina Forna.
Aceste celule se pot folosi şi în periimplantite (boli similare paradontozei care se declanşează în jurul implantelor, ce se pot pierde în timp). Celulele pot fi folosite şi pentru înlocuirea ţesutului miocardic post-infarct, regenerarea oaselor după fracturi şi osteoporoză sau tumori.
COSTURI
1.200 de euro pentru un dinte
- Cei care vor să li se preleveze celule stem trebuie să plătească 1.200 de euro pentru un dinte, acestea fiind stocate timp de 20 de ani în bănci speciale. Dacă doriţi ca să fie luate celule din doi dinţi în acelaşi timp costă 1.450 de euro.
- Mai există posibilitatea să plătiţi 1.200 de euro, iar dacă în decurs de un an vreţi o nouă recoltare mai daţi 600 de euro. Banii se plătesc doar când rezultatele de laborator arată că celulele sunt bune.
- Chitul de prelevare poate fi cerut din Capitală de la firma Biohellenika (0730.078.933). Pe viitor va fi disponibil în toată ţara.