Se micşorează salariile, se modifică TVA-ul şi cota unică, se taie investiţiile, se impozitează dobânzile bancare, se supraimpozitează pensiile neruşinate, se elimină sutele de sporuri (de antenă, de revenire din concediu, de zâmbet şi altele, pline de-o egală expresivitate), se renunţă la facilităţile aberante.

N-am auzit însă nimic despre recuperarea banilor de la diverşi lei-paralei ai economiei şi para-economiei. Deşi a fost o temă în campania electorală, nu mai ştim nimic despre sutele de milioane de euro datorate de către Rompetrol.

Jumătatea de miliard ce trebuie să ne vină de la amicii lui Dinu Patriciu corespunde exact sumei ce lipseşte din fondul de pensii. N-avem nicio milă faţă de armata vârstei a treia, dar ne ploconim în faţa celor care ne-au lăsat în fundul gol, ba chiar ne dau şi lecţii de moralitate şi economie.

N-au trecut nici trei săptămâni de când un mahăr de la KazMunai- Gaz declara cu nonşalanţă: „Nu vom putea plăti toată datoria. Una din posibilităţi este să restructurăm datoria pe 3-4 ani.” Scurt şi necruţător, ca o flegmă în retina înlăcrimată a milioanelor de români victime ale privatizărilor pe sprânceană. A deschis vreunul dintre analiştii (militari sau în civil) de la Antene şi Realitatea pliscul? A pichetat cineva domeniul somptuos al Sultanului de la Snagov?

S-au gândit pesedeii să trimită camioanele cu pensionari brusc responsabilizaţi şi civici la poarta giganticului combinat care-i îmbogăţeşte pe alţii şi ne sărăceşte pe noi? Guvernul a trecut datoria scadentă a Rompetrol la categoria suav intitulată „Riscuri fiscale şi bugetare”. Veţi spune că e realism. Nici vorbă. E o clară declaraţie de non-combat, promisiunea că nimeni nu se va atinge, nici de data aceasta, de vreun fir din părul buclat al „băieţilor deştepţi”.

N-am auzit, în şuvoiul de sintagme aparţinând jargonului finanţist, nicio vorbă despre fondurile europene. Singura certitudine e că, şi anul acesta, vom da mai mult decât primim. În primul trimestru al lui 2010 România a reuşit să atragă doar 136 de milioane de euro din cele aproximativ trei miliarde pe care ni le ţin la dispoziţie europenii.

Suntem proşti sau ticăloşi? După discuţii avute în ultimele săptămâni cu persoane direct implicate în accesarea fondurilor structurale şi-a celor nerambursabile, pentru mine, ca simplu amator, lucrurile sunt clare: există o blocadă perfect orchestrată la nivelul consiliilor judeţene (şi, prin inducţie, la nivelul ministerelor). Responsabile sunt, dincolo de orice dubiu, direcţiile de investiţii, cele economic-financiare şi cele juridice. Aici, în treimea funcţionarului leneş, incompetent şi fricos se află misterul dramaticei situaţii în care ne aflăm.

În practică, lucrurile se derulează în felul următor: o entitate administrativă (centrală, judeţeană sau locală) se decide să ceară fonduri pentru un proiect de mare interes - să spunem, construirea unui drum. O echipă de specialişti (mai mult sau mai puţin competenţi) „scrie” un proiect. El e aprobat sau respins la nivelul decidenţilor europeni.

Las deoparte situaţia de-o stupefiantă frecvenţă când proiectele sunt dinadins prost întocmite. La ce să-şi ia ai noştri pe cap ceva care presupune multă muncă şi puţine furtişaguri?! Să ne concentrăm pe situaţia când oamenii şiau făcut bine datoria, au furnizat o documentaţie corectă şi i-au convins pe „tehnicienii” europeni că merită să încheie contractul. Ei bine, în acel moment intră în scenă aparatul administraţiei centrale, judeţene ori locale. Faulturile grosolane din fotbal sunt nimic faţă de mizeriile la care se dedau aceşti indivizi.

Primii dezertori sunt cei din direcţiile de investiţii: se îmbolnăvesc brusc, dispar cu zilele de la serviciu, invocă deplasări ce nu suportă amânare, inventează dificultăţi şi clauze care există doar în mintea lor obtuză şi otrăvită de lene. Totul ca să expire data până la care poate fi semnat contractul. Dacă vreun şef mai ambiţios ţine morţiş să se treacă de această fază, intră în acţiune obstrucţioniştii finanţişti.

Dacă sunt strânşi cu uşa şi ei, sigur se împotmoleşte totul la jurişti. Şi uite-aşa, contracte de sute de milioane şi miliarde ne trec prin faţa ochilor şi nimeni nu se gândeşte la soluţia naturală: plesnirea peste bot a angajaţilor direct responsabili. Singura lor performanţă e deschiderea largă a porţilor cimitirelor pentru nefericiţii care au ales să îmbătrânească în ţara unde Dracula era cândva unul singur, iar astăzi a ajuns să rânjească feroce din spatele fiecărui birou de primărie, consiliu judeţean şi minister.

Asta, desigur, când nu comite câte un „accident digital” tocmai când se dezbate legea pensiilor, cum înţelept aprecia păpuşa mecanică Antonescu prestaţia senatorului- pornograf Nicoară. Vinovaţii se află aici, cu noi, printre noi şi mai ales împotriva noastră.