Vacanţe externe ieftine pentru turiştii de peste 55 de ani
- Adam Popescu
- 14 mai 2010, 11:13
Vârstnicii pot petrece un sejur cu preţuri până la 40% mai mici în Cipru, Grecia sau Spania în intervalul 1 noiembrie-1 mai. Pachetul se poate achiziţiona în rate de la 1 iunie.
Pachete mai ieftine, achiziţionabile în rate la preţuri standardizate şi personal vorbitor de limbă română - turiştii care au peste 55 de ani pot vizita anul acesta, cu bani mai puţini, trei destinaţii externe în extrasezon. Este vorba despre Cipru, Grecia - regiunea Halkidiki şi Spania.
Pentru o săptămână de cazare la un hotel de patru stele, cu demipensiune, zbor şi taxe de aeroport incluse, plus asigurare medicală, vârstnicii plătesc un tarif standard de 365 de euro. Preţul e cu până la 40% mai mic decât cel practicat în mod normal de hotelurile de patru stele din Mallorca, Ibiza sau Ayia Napa, de exemplu. În Halkidiki, transportul se va face cu autocarul, astfel că preţul va fi de până în 200 de euro/persoană. Oferta include şi câteva excursii.
Româna, la hoteluri din Cipru
Programul „+55” a debutat în Spania anul trecut şi a atras peste 55.000 de turişti din toată Europa, dintre care 6.000 numai din România. Intervalul de călătorie este perioada de extrasezon, respectiv 1 noiembrie-1 mai. Rezervările pot fi făcute însă chiar de luna viitoare, începând cu 1 iunie. „Plata se va putea face în două sau mai multe rate, în funcţie de agenţie”, spune Dragoş Răducan, secretar general al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi patronul Magest Turism.
În acest moment nu există o listă cu toate agenţiile vânzătoare, dar turiştii se pot adresa mai multor operatori pentru a cere informaţii despre aceste pachete. „Am vândut anul trecut vreo 3.000 de locuri. Clienţii erau persoane cu studii medii şi superioare, care nu cunoşteau programul, dar îşi doreau să călătorească. Participăm şi anul acesta, deşi comisioanele sunt foarte mici”, spune Alin Burcea, directorul Paralela 45.
În prezent, vârstnicii pot opta pentru pachete de opt zile - 365 de euro/persoană, 15 zile, cu 524 de euro/persoană, 22 de zile cu 700 de euro/persoană sau chiar 29 de zile, cu 855 de euro/ persoană. „Toate aceste hoteluri sunt dotate cu baze de tratament şi au permanent la dispoziţie personal medical şi ambulanţă.
În plus, în Cipru, de exemplu, vom avea trei hoteluri cu angajaţi vorbitori de limba română şi cunoscători ai gastronomiei româneşti, ca să poată găti şi preparate tradiţionale”, spune Răducan. Organizatorii intenţionează să lanseze astfel de oferte şi pentru destinaţii din Portugalia. Programul are loc cu sprijinul autorităţilor din ţările-gazdă. Anul trecut, guvernul spaniol a plătit în jur de 100-120 de euro pentru fiecare turist.
365 de euro/persoană costă o săptămână de cazare la un hotel de patru stele, cu demipensiune, transport cu avionul, taxe de aeroport şi asigurări incluse
ÎN ROMÂNIA
15.000 de turişti, un milion de euro
Cu o investiţie de un milion de euro, şi România ar putea avea mai mulţi turişti străini. „Dacă ministerul ar pune la dispoziţie această sumă, am putea aduce circa 10.000-15.000 de turişti”, spune Dragoş Răducan.
Potrivit acestuia, în România se desfăşoară deja mai multe programe sociale. E vorba despre iniţiativele promovate în extrasezon, respectiv „O săptămână la mare”, „Litoralul pentru toţi” şi „O săptămână la munte”. Acestea se desfăşoară în perioade de extrasezon şi includ oferte ce pornesc de la 159 de lei/persoană pentru şase nopţi de cazare la un hotel de o stea pe litoral, până la 499 de lei, pentru cazare şi mic dejunul la cinci stele. La munte, tarifele sunt de la 158 de lei/5 nopţi.