Enel alocă 700 de milioane de euro pentru modernizarea reţelei
- Adam Popescu
- 9 mai 2010, 21:56
Enel a început programul de modernizare a reţelei de distribuţie a electricităţii, majoritatea investiţiilor, care se ridică la peste 700 de milioane de euro, în următorii 5 ani, urmând a fi efectuate în Bucureşti, potrivit lui Mircea Pătrăşcoiu, director reţea Enel Distribuţie Muntenia.
Lucrările au început în urmă cu două luni, în sectorul 4 al Capitalei.
EVZ: În ultimii ani, consumatorii din Capitală au resimţit probleme serioase în calitatea serviciilor de distribuţie a energiei. Ce investiţii veţi face în scopul reducerii numărului de întreruperi? Mircea Pătrăşcoiu: Enel a iniţiat un plan de modernizare a reţelei, în valoare de peste 700 de milioane de euro pe parcursul a cinci ani. Mare parte din acest plan este alocat modernizării reţelei din Bucureşti, reţea pe care compania o gestionează de la jumătatea anului 2008. Pentru Capitală, nivelul investiţiilor este fără precedent.
Aceste fonduri sunt suficiente pentru a reduce considerabil problemele cu care ne-am confruntat în ultima perioadă, iar suma de 700 de milioane de euro va fi suplimentată în cazul în care va fi nevoie.
Avem peste douăzeci de şantiere Concret, în ce constau aceste investiţii? Lucrările de modernizare vizează, în primul rând, creşterea calităţii şi siguranţei în serviciul de distribuţie. Asta ce înseamnă: reducerea numărului de întreruperi şi durata lor.
În luna martie am inaugurat primul şantier de lucrări din Bucureşti, în zona Rond Coşbuc, iar în acest moment realizăm, simultan, lucrări în douăzeci de şantiere din Capitală. Sunt în curs de derulare lucrări de retehnologizare a unsprezece staţii de transformare şi modernizarea completă a 400 de posturi de transformare.
De asemenea, în prezent ritmul investiţiilor este destul de accelerat, deoarece dorim să prevenim eventuale probleme care pot apărea în perioada estivală, când nivelul consumului de electricitate creşte semnificativ.
„Se va reduce cu mult durata avariilor”
Din punct de vedere al tehnologiei şi echipamentelor, ce îm bu nătăţiri veţi aduce? Trebuie să fim conştienţi că reţeaua electrică din Bucureşti, aşa cum a fost preluată de Enel la privatizare, are instalaţii şi echipamente vechi şi de 30-40 de ani. Prin urmare, nevoia de retehnologizare şi modernizare este acută. Dacă ţinem seama de cerinţele crescânde de consum şi de ritmul de dezvoltare a oraşului, este ca şi cum ai încerca să conduci o maşină veche într-o cursă concurând cu bolizi de ultima generaţie.
Ca drept model al tehnologiei avansate pe care o vom aduce vă dau exemplul Telecontrolului, care va fi introdus din acest an. Acesta va permite ca manevrele să poată fi executate de la distanţă, dintr- un centru de comandă, fără a mai fi nevoie de deplasarea echipei de intervenţie în teren, astfel se va reduce cu mult durata avariilor.
De ce Enel nu a executat până acum aceste lucrări de investiţii, având în vedere că se ştia de vechimea reţelei? Enel a preluat Muntenia Sud abia în iunie 2008. După preluare a fost necesară o analiză tehnică a reţelei foarte complexă şi a fost nevoie să se conceapă un plan bine structurat pentru executarea lucrărilor.
Reţeaua din Bucureşti are anumite caracteristici tehnice care nu o fac uşor de gestionat, fapt pentru care a fost absolut necesar acest timp de analiză şi stabilire a celor mai bune soluţii tehnice care trebuie aplicate.