Artistul spune că se reîntoarce cu drag în urbea în care s-a născut, în primul rând pentru oamenii locului. „Dacă ne luăm cu viața în altă parte, uităm să trăim”, afirmă actorul.

Actorul Florin Piersic vorbește cu nostalgie despre vechea cetate a Clujului, despre personalitățile care s-au născut sau au trecut pe aici, printre care se numără Blaga, Agârbiceanu, D.D. Roșca, Toma Dimitriu, Virginia Zeani sau Ionel Perlea. Actorul a spus, pentru EVZ, că nu poate să uite străzile tăcute, pavate cu piatră cubică ale orașului, unde a învățat ce înseamnă să fii „Om” și să ai caracter. Cel care l-a jucat pe neuitatul Mărgelatu spune că în Cluj s-a scris istorie: în 1849, Nicolae Bălcescu a venit aici pentru a găsi o cale de înțelegere „între cele două revoluții și pentru a-l întâlni pe Avram Iancu”. În Cluj, artistul a văzut primele spectacole și a înțeles că, prin teatru și film, își va împlini  destinul.

EVZ: Cum a fost copilăria petrecută în Cluj? Florin Piersic: Există tentația ca, atunci când evocăm copilăria numărând firele de nisip înmiresmat din clepsidra la purtător, să idilizăm, să adaugăm culorile cele mai potrivite pentru un cer plin cu oameni. Ei, bine, copilăria mea, orice aș face, pornește dintr-un ecou luminos, Bucovina,  pentru ca să urce apoi străzile tăcute, pavate cu piatră cubică ale Clujului, să își astâmpere setea de tinerețe din curtea școlii.

Care sunt oamenii, locurile, întâmplările de care va aduceți aminte cu drag? M-am întâlnit la Cluj cu spiritele lui Blaga, Agârbiceanu, Constantin Daicoviciu, filosoful D.D. Roșca, Tudor Jarda ori profesorul Iuliu Hațieganu. Mai târziu am aflat despre actorul Toma Dimitriu că intrase „în Muzeul Shakespeare” ca unul dintre marii interpreți ai lui Othelo, dar nu pot să nu amintesc și alte nume de seamă ale Clujului: Emilia Hodiș, Magda Tâlvan, Olimpia Arghir, Viorica Cernucan, Maria Cupcea, Virginia Zeani, Ana Roja Vasiliu, Ionel Perlea. De-abia mai târziu am înțeles că, prin tot ceea ce ei au făcut în cetate, au creat o punte pentru o deschidere culturală tuturor dornicilor să intre, să vadă și să știe.

Înșiruirea mea este evident incompletă, dar am crescut și am înflorit în umbra acestor oameni, care au rămas în memoria eternă a colectivității. Copilăria are întotdeauna ochii mari și întrebători, ulterior ajungi să afli răspunsurile  la toate întrebările.

De aceea nu ajunge să privești, trebuie să și vezi. Părinții mei, sora mea, locuitori acum în steaua cu liniște albastră, sunt și ei o parte esențială din anii mei. Și iată am ajuns acum la aproape 73 de ani! Ceea ce pot să afirm, sub semnătură, este faptul că aici, în Cluj, civilizația spiritului a atins cele mai înalte cote. Am început în acest oraș să înțeleg ca spectator tânăr și lacom, plin de emoție, acolo sus, la „cucurigu”, ce înseamnă ridicarea de cortină și destinele transmise prin harul actoricesc. Este un privilegiu să fii contemporan cu toți oamenii cetății de ieri și de azi ai Clujului.

„Plimbăreț” pe Corso

Aveați un loc deosebit în care va petreceați timpul? Unde îmi petreceam timpul? Poate pe cetățuie, „plimbăreț” pe Corso, cu ochii după frumusețile timpului, dar, înainte de toate, îmi petreceam timpul încercând să mă înțeleg. Până acum, 26.500 de zile din aritmetica vieții mele am tot încercat acest lucru, însă nici într-un moment nu a lipsit respectul față de copilărie. Să nu uităm niciodată că, dacă ne luăm cu viața, uităm să trăim!

Cum erau oamenii atunci şi cum îi regăsiti acum, când mergeți acasă? Atunci ca și acum, oamenii au rămas neschimbați. În orice vreme oamenii se nasc, trăiesc, apoi se întorc de unde au venit. Nimeni nu face excepție: atitudinea unora nu înseamnă neapărat și schimbarea lor. După un timp, după ce „am crescut”, unii au început să-mi dea atenție, să încerce să intre în atenția mea, crezând că eu am devenit altcineva. Și regimul trecut a produs oameni de calitate, nu pe baza carnetului de partid. Și acum se întâmplă la fel, iar delatorii, fanfaronii, mincinoșii, cei cu suflete ulcerate au existat și vor exista indiferent de starea politică a unui timp. Poți să stai cu spatele la o vreme oarecare și la întâmplările ei, dar întotdeauna pe oamenii buni trebuie să-i privești în față și mai ales trebuie să-i privești în ochi. Mie îmi este îndeajuns să fiu oprit pe stradă de oameni doar pentru un „Bună ziua” călduros, chiar și fără să ne cunoaștem.

Va vizitați oraşul cu regularitate? Cât de des ajungeti la Cluj? Când pot, vin acasă, la Cluj, dar acasă pentru mine înseamnă întâlnirea cu oamenii. Ca tot cetățeanul, am și eu taxe de plătit, obligații la stat, dar bucuria reîntâlnirii cu „ai mei” e esențială pentru mine. Nu am de gând să plătesc impozite pe sentimente, chiar dacă acest lucru mă costă câteodată prea mult dintr-o prea mare încredere în oameni. Prietenia înseamnă, înainte de toate, dăruirea fără gândul de a fi răsplătit.

Dacă ați fi ghid pentru o zi în oraşul dvs., ce ați recomanda? Cetățuia, Corso-ul, Biblioteca Universitară, Grădina Botanică, Teatrul Național, Statuia lui Mihai Viteazul, pe Eminescu și pe Blaga alături de Școala Ardeleană, încremeniți în bronzul memoriei, pe Matei Corvinul neterminându-și călătoria, Catedrala „Sf Mihai” sau cea Ortodoxă, neliniștea Iancului... Sunt cetățeni (oameni ai cetății) în Clujul ce-și trăiește istoria clipei și fiecare clipă a istoriei – nu pot să-i uit, asta înseamnă civilizația aducerii aminte, o datorie morală și de recunoștință față de cetatea unde ai primit lumina vieții și care îți dă în continuare speranță.

Ce îi lipseşte oraşului dv.? Un oraș nu poate fi cuprins în cuvinte, dar aceastea îl hrănesc și îl dimensionează. Ce-i lipsește Clujului? Arătați-mi un oraș cu oameni fericiți, mulțumiți. Poate în utopiile poeților sau în joaca inocentă a filosofilor, nu departe de jocurile copiilor. O cetate vie se adaptează din mers, renunță la câte ceva, câteodată regretă. O asemenea cetate își trage straie noi fără a fi sărbătoare și adună, prin hârțoage, statistici ori, mai nou, în memoria rece a calculatorului  - evenimente și nemulțumiri personale, o biografie colectivă în mișcare. Cum s-a schimbat Clujul peste timp? Ce s-a schimbat? Totul și nimic. Un cartier nou de locuințe poate fi o schimbare majoră pentru unii, dar mai sunt oameni care nu au locuințe și pentru asta trăiesc toată viața - viața lor și a urmașilor. Clujul a fost european înainte să se inventeze noile sintagme comunitare și el trăiește deja un viitor personalizat, pentru că a știut să-și respecte istoria culturală și cultura istoriei. Chiar dacă ai rostogoli o pâine uriașă prin oraș, tot ar rămâne oameni flămânzi. „Spun cu mândrie că sunt clujean”

Definiți-vă oraşul în trei cuvinte. De ce trei cuvinte, și nu două sau două sute? „Orașul meu dintotdeauna” sau „Astăzi vine Blaga” ori „Duminica de luni” ( ca să apelez la titlul unui volum de teatru) - a-l închide într-o definiție mi se pare insuficient și nedrept. Trei cuvinte, trei mii de cuvinte pot forma un triunghi, un fel de piramidă, care să se numească simplu Cluj.

Ce nu se ştie prea mult despre Cluj (o legendă locală, o curiozitate)? În 1849, Nicolae Bălcescu venea la Cluj pentru a afla o cale de înțelegere între cele două revoluții și pentru a-l întâlni pe Avram Iancu.  A locuit la Hotelul Biasini (aparținând lui Gaetano Biasini, sosit în Cluj în 1834, ca antrenor de scrimă și căruia municipalitatea i-a acordat un loc și o casă veche, pe care însă a dărâmat-o, construind acolo un hotel ce-i purta numele (pe acea vreme a treia construcție din Europa), fiind și stație de poștalion pentru ruta Madrid-Ankara. Tot la acest hotel au locuit proaspeții căsătoriți Ștefan și Veronica Micle. Știați aceste lucruri?

Prin ce se remarcă Cluj-ul, atât la modul pozitiv cât şi cel negativ? La modul negativ prin unii oameni, iar la modul pozitiv prin alți oameni, ca pretutindeni. Se asfaltează o stradă? Foarte bine! Dar peste două luni, aceasta e plină de gropi, ruptă și de nefolosit. Iată un exemplu – deja cunoscut - de bine și de rău, de pozitiv și de negativ. Ne-am dezvățat să citim, ne petrecem timpul în fața televizorului, ne mișcăm puțin, ne întâlnim rar și atunci pe fugă, uităm de zilele de naștere ale celor dragi. Cât despre speranțele de mai bine, care hrănesc imaginația și motivația, fiecare conjugă verbele la viitor, într-o gramatică personală, și mai puțin face pentru cetate și pentru colectivitate. Asta se întâmplă peste tot. N-am ce să-i reproșez Clujului: mi-a dăruit tot ce se putea dărui și acum, e rândul meu, să-i mulțumesc pentru tot. Pretutindeni, în lume, dar și în lumea sufletului meu, spun cu mândrie că sunt clujean.