Executorii bancari, transformați în executori judecătorești
- Adam Popescu
- 7 mai 2010, 21:35
Executorii bancari, dar și angajații firmelor de recuperatori care aparțin instituțiilor de credit, care au mai mult de doi ani vechime în profesie, pot deveni, la cerere, executori judecătorești, potrivit unui proiect de lege.
În cazul angajaților care au sub doi ani de vechime, proiectul de lege prevede ca aceștia să poată deveni executori judecătorești stagiari.
De asemenea, executorii bancari care vor profesa fără să țină cont de prezenta lege ar putea fi condamnați la închisoare.
Executorul iese din subordinea bancherului
Proiecul de lege inițiat de trei deputați de la PD-L și PSD îi va feri pe cei care au luat credite de la bănci de insistențele, uneori ilegale, firmele de recuperare sau a executorilor bancari. Deputatul de Cluj, Daniel Buda, președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților susține că prin legea pe care a inițiat-o meseria de executor bancar va dispărea, iar cei care ocupă aceste funcții vor putea ocupa funcțiile de executori judecătorești.
„Este o lege menită să unifice cele două profesii, cea de executor judecătoresc și cea de executor bancar. Suntem singura țară din toată lumea în care băncile își pot urmări datornicii prin intermediul propriilor angajați, adică executorii bancari. Aceștia nu pot fi imparțiali deoarece sunt plătiți de bancă”, a explicat Daniel Buda.
Puterea publică, delegată băncilor
În expunerea de motive, deputații Daniel Buda, Gabriel Andronache și Bogdan Ciucă de la PSD+PC, susțin că Statul Român nu își poate delega puterea sa publică unor specialiști care nu sunt angajații săi, cazul executorilor bancari.
„Nu sunt nici independenți, așa cum sunt executorii judecătorești, ci sunt angajați ai creditorului (adică ai băncilor – n.n.)”, se arată în motivele pentru noua lege.