Comenzile noi din industrie au crescut cu aproape o cincime, în primul trimestru, comparativ cu acelaşi interval din 2009, iar cifra de afaceri în sector a avansat cu aproximativ 6%.
Comparativ cu luna februarie, cifra de afaceri a crescut în luna martie cu 22,8%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Cea mai bună evoluţie a fost înregistrată în industria prelucrătoare, sector în care afacerile derulate au sporit aproape cu un sfert în luna martie, faţă de februarie. De asemenea, datele INS arată că şicifra de afaceri din industria extractivă a urcat cu 2,4%.
În luna martie, s-au înregistrat creşteri ale afacerilor în toate sectoarele economice,comparativ cu februarie, după cum urmează:
- industria prelucrătoare (24%)
- industria bunurilor intermediare (+27,8%)
- industria bunurilor de capital (+24,1%)
- industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+23,2%)
- industria energetică (+18,8%)
- industria bunurilor de uz curent (+17,3%)
- industria extractivă ( 2,4%)
Faţă de luna martie 2009, cifra de afaceri din industrie a avansat cu aproape 7%, datorită creşterii înregistrate în industria prelucrătoare (+8,2%). Industria extractivă a scăzut cu 15,2%.
Pe grupe industriale, faţă de luna martie 2009, s-au înregistrat creşteri în:
- industria energetică (19,5%)
- industria bunurilor de folosinţă îndelungată (8,4%)
- industria bunurilor de capital (7,4%)
- industria bunurilor intermediare (5,3%)
- industria bunurilor de uz curent (3,7%)
Pe ansamblul primelor trei luni, creşterea a fost de 5,9%, datorată evoluţiei pozitive din industria prelucrătoare (+6,8%), industria energetică (+18,5%), industria bunurilor de capital (+14,2%), industria bunurilor intermediare (+2,2%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+0,6%). Industria extractivă a scăzut cu 8,3%, iar industria bunurilor de uz curent a înregistrat o scădere cu 0,7%.
Mai multe comenzi noi
Comenzile noi din industrie, atât cele din piaţa internă, cât şi cele din piaţa externă, au crescut cu aproape o cincime în primiul trimestru, comparativ cu acelaşi interval din 2009. Cele mai mari creşteri ale numărului de comenzi noi s-au înregistrat în:
- industria bunurilor intermediare (+25,5%),
- industria bunurilor de capital (+20,9%)
- industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,1%).
Comenzile din industria bunurilor de uz curent au scăzut cu 2,4%.
Totodată, consumul final de energie a crescut în primul trimestru cu 3%, la 13,2 miliarde KWh, iar resursele de energie s-au redus cu 3,4%, la 15,78 miliarde KWh, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecu.