Box: Mayweather, victorie în faţa lui Mosley

Box: Mayweather, victorie în faţa lui Mosley

Meciul "legendelor" din box Floyd Mayweather Jr şi Shane Mosley s-a terminat prin victoria primului, printr/o decizie unanimă la puncte după 12 runde. Partida a avut loc la "MGM Grand" din Las Vegas, Nevada.

Mayweather (33 de ani) a câştigat al 41-lea meci în boxul profesionist, din tot atâtea disputate. 25 de victorii au fost obţinute prin KO. Decizia juriului a fost unanimă. Doi judecători au arătat 119-109, iar al treilea 118-108 pentru Mayweather. Este a şasea înfrângere a lui Mosley în boxul profesionist. Box extrem cu Mayweather Guralivul Floyd Mayweather a revenit în ring după o pauză de opt luni. Ultima oară, Mayweather s-a bătut pe 19 septembrie, tot în Nevada, cu mexicanul Juan Manuel "Dinamita" Marquez, pe care l-a învins la puncte, printr-o decizie unanimă. Floyd Mayweather a cucerit titlurile mondiale WBC la "superpană" (1998), pe care şi l-a apărat de opt ori, WBC la "uşoară" (2002), pe care şi l-a apărat de trei ori. În 2005, Floyd Mayweather Jr a devenit campion mondial WBC la "superuşoară", iar în 2006 a cucerit centura IBF la categoria welter (mijlocie mică - 66,7 kilograme). Bursă de 40 de milioane de dolari Un an mai târziu i-a "furat" centura WBC la "semimijlocie" celebrului Oscar de la Hoya, cel care a organizat gala din această seară, şi titlul WBC la welter britanicului Ricky Hatton. Bursa lui Floyd Mayweather Jr la meciul cu "Sugar" Shane Mosley a fost 40 de milioane de dolari. Mayweather rămâne astfel, în continuare, unul dintre cei mai scumpi pugilişti din istorie. L-au bătut doar trei oameni "Sugar" Shane Mosley are 39 de ani. S-a bătut ultima oară în ianuarie 2009, atunci când l-a învins pe mexicanul Antonio Margarito, într-un meci cu titlul WBA Super World, la categoria welter, pe masă. Mosley are în palmares 52 de partide disputate la profesionişti. El a contabilizat 46 de victorii (39 prin KO) şi 5 înfrângeri. Cei care l-au învins pe "Sugar" Shane Mosley sunt, în ordine: Vernon Forrest (de două ori în 2002), Ronald Wright (de două ori în 2004) şi Miguel Angel Cotto (în 2007).

"Sugar" Shane Mosley a boxat pe o bursă de 15 milioane de dolari. Arbitru în ring în această noapte la "MGM Grand" a fost Kenny Bayless, iar cei trei judecători - Dave Moretti, Robert Hoyle şi Adalaide Byrd.

Ne puteți urmări și pe Google News