Cearşaful câştigă prima bătălie cu şezlongul pe plajă
- Adam Popescu
- 26 aprilie 2010, 14:23
Deşi se vor bucura de spaţiu mai puţin decât anul trecut, turiştii care vor alege să se bronzeze pe cearşaf vor avea „locuri privilegiate” pe nisip, chiar la malul mării.
În această vară, şezlongurile nu vor mai sta „în prima linie” pe toată plaja din România, unde turiştii care vor alege să se bronzeze pe cearşaf vor avea dreptul la un „loc privilegiat” pe nisip, chiar la malul mării.
Asta, mulţumită unui ordin al ministrului dezvoltării şi turismului, Elena Udrea, privind aprobarea normele metodologice de autorizare a plajelor în scop turistic. E drept însă că, anul acesta, privilegiaţi vor fi turiştii cazaţi la hoteluri de patru stele - care vor avea la dispoziţie mai mult spaţiu pe plajă (6 metri pătraţi/ turist faţă de 5 metri pătraţi/turist, anul trecut).
Licitaţia pentru concesionarea supra feţelor de nisip - care nu vor fi, se pare, şi mai curate - ar urma să aibă loc în această săptămână.
70% din plajă, ocupată de şezlonguri
Concret, deşi se vor bucura de mai pu ţin spaţiu pe plajă decât anul trecut (doar 3,25 metri pătraţi/turist faţă de 5 metri pătraţi/turist în 2009), turiştii care vor alege cearşaful nu vor mai fi nevoiţi să se înghesuie în spatele „gardurilor de şezlonguri” aşa cum se întâmpla până acum.
Potrivit normelor, aceştia vor avea la dispoziţie 30% din suprafaţa de plajă concesionată de hotelieri, restul de 70% urmând să fie ocupată de şezlonguri şi umbreluţe. „Suprafaţa sectorului de plajă folosit pentru închirierea şezlongurilor şi a umbrelelor va fi de maximum 70% din suprafaţa totală închiriată, diferenţa reprezentând zona destinată plajei pe nisip”.
Aici, hotelierii vor fi obligaţi să le acorde atenţia cuvenită şi turiştilor cu mai puţine ifose, care folosesc cearşaful ori salteaua pentru a se bronza.
„Zona destinată plajei pe nisip va fi stabilită în aşa fel încât să nu se suprapună cu zona destinată amplasării şez lon gurilor şi va fi încadrată astfel: o latură va reprezenta limita dinspre uscat a plajei, o latură va reprezenta limita dinspre apă a plajei, iar celelalte două laturi vor fi reprezentate de două linii imaginare, perpendiculare pe limita dinspre apă”, se arată în ordinul de ministru.
La cinci stele, ca la patru
În plus, cei care vor alege hotelurile de cinci stele de pe litoralul românesc trebuie să ştie că, vara aceasta, vor avea la dispoziţie doar 6 metri pătraţi de plajă/turist, la fel ca şi cei cazaţi la patru stele, şi nu câte 9 metri pătraţi de plajă, cum s-a întâmplat anul trecut.
Normele îi avantajează însă pe hotelierii şi pe operatorii cu plaje de cinci stele, care vor putea monta, pe acelaşi spaţiu folosit în anii trecuţi, mai multe şezlonguri.
În plus, atât cei care administrează plajele de cinci stele, cât şi cei care primesc în grijă suprafeţe de nisip „de patru stele” vor fi obligaţi ca, pe lângă şezlonguri, să pună la dispoziţia clienţilor prosoape, salteluţe pentru scaunele pliabile şi umbrele cu suport fix.
Deşi îi obligă pe concesionarii plajelor să se doteze cu utilaje pentru curăţarea nisipului şi a menajarea lui, autorităţile i-au vitregit şi anul acesta pe turişti de coşurile de gunoi - care, în plin sezon estival, devin şi aşa neîncăpătoare - şi de cabine pentru schimbarea vestimentaţiei.
Astfel, normele prevăd câte un coş de gunoi la 250 de metri pătraţi de plajă, adică un coş la minimum 76 de turişti, şi câte o cabină la o sută de turişti.