România, pe muchie de cuţit în semifinala Eurovision
- Adam Popescu
- 24 aprilie 2010, 11:50
Casele de pariuri plasează România între locurile 16 şi 20, ceea ce anunţă o luptă palpitantă pentru intrarea în finala de pe 29 mai de la Oslo. Însă Ovi şi Paula Selling mai au o lună ca să promoveze piesa.
În urmă cu un an, site-ul de pariuri betfair.com anunţa că norvegianul Alexander Rybak este marele favorit la Eurovision, ediţia senzaţională găzduită de Moscova.
„Banii curg pe piaţa pariurilor, iar Norvegia rămâne de două săptămâni fruntaşă. Absoarbe tot”, comentau pariorii. Cu o cotă de 3,1, Rybak şi vioara lui au confirmat aşteptările, nimic nu i-a stat în cale.
Nici prea-prea, nici foarte-foarte
Povestea s-ar putea repeta anul acesta. Cu o cotă de 3/1, reprezentanta Azerbaidjanului, Safura Alizade, stă de două săptămâni în fruntea topurilor întocmite de toate marile case de pariuri europene şi niciun concurent nu pare capabil să o detroneze.
Dacă luăm ca un indicator bun calculele pariorilor, atunci România e cam pe muchie pentru intrarea în marea finală. În clasamentul general, România se află abia la mijloc, pe locul 19 din 39, iar cota ei variază între 66 şi 100.
În finală vor intra cele mai bune 25 de piese, dar 10 sunt deja calificate direct, datorită locurilor obţinute la ediţia trecută. Altfel spus, pe 15 locuri disponibile, se bat 29 de ţări, astfel că poziţia României e destul de incertă deocamdată.
- Eurovisionul se va desfăşura între 25-29 mai la Oslo, pe Stadionul Telenor Arena. Paula Selling şi Ovi vor urca pe scenă pe 27 mai, participând în cadrul celei de-a doua semifinale.
Strategia din culise
„Playing with fire” a crescut în clasament timp de o săptămână, după care a stagnat. Videoclipul a creat ceva rumoare pe platforma eurovision.tv, fiind considerat cel mai spectaculos dintre cele lansate până acum. Bloggării i-au dat clipului şi o poreclă; „Avatar”. „Pianul acela e prea cool”, au scris fanii pe pagina dedicată României.
Dar săptămâna viitoare este aşteptat clipul oficial al melodiei din Azerbaidjan, „Drip-drop”, în jurul căruia s-a creat deja destulă vâlvă. Safura a lucrat împreună cu coregraful lui Beyonce, Jaquel Knight, şi, în plus, „a transpirat” în presă că, la filmări, frumoasa azeră a fost la un pas să se înece în piscină.
Cântăreţul care a pariat pe el însuşi
Dan Bittman a ascultat numai piesa României şi crede că aceasta poate deveni un hit: „Melodia e bună, dar succesul va depinde de relaţiile noastre cu vecinii. Dacă Azerbaidjanul e pe primul loc, poate fi un semnal în sfera politică. Aici e secretul Eurovisionului”.
În ultimii ani, favoriţii de la pariuri au câştigat şi în competiţia oficială, cu excepţia din 2006, când finlandezii de la Lordi au produs un şoc cu piesa lor hard-rock, reuşind să câştige, deşi casele de pariuri îi plasaseră pe ultimele locuri.
Tot în 2006, britanicul Daz Sampson a dat o frumoasă lovitură pariind pe el însuşi. A câştigat 8.000 de lire sterline pentru că a mizat că va termina printre primii. Asta înseamnă să ştii să te apreciezi.
Încep pregătirile, încep petrecerile
Joi, echipa Eurovision a pus mâna pe cheile Stradionului Telenor Arena din Oslo, iar transformările acestuia vor începe săptămâna viitoare.
„Am început să construim birourile de presă pentru jurnalişti şi să punem la punct programul evenimentului”, a declarat Sietse Bakker, director pe comunicare pentru Eurovision.
Între timp, concurenţii sunt ocupaţi cu promovarea, iar 18 dintre ei vor ajunge în această sâmbătă în Norvegia pentru a participa la un party organizat pentru fani.