Aflaţi la a treia vizită în România, muzicienii britanici, care vor cânta mâine în clubul Kasho din Braşov, vor să se bucure de atracţiile locale.
Aflaţi la a treia vizită în ţara noastră - în 2008 au fost in vitaţi în cadrul evenimentului „The Mission”, iar anul trecut, în Parcul Izvor, la Tuborg Green Fest -, membrii trupei Chicane, care vor concerta mâine în Kasho Club din Braşov, spun că la ultimul concert în ţara noastră au fost foarte bine primiţi şi că singurul motiv de regret ar fi acela că nu au apucat să întâlnească „vreun vampir”. Însă la această a treia vizită speră să aibă parte măcar de nişte „beri locale”, după cum explică Nicholas Bracegirdle, fondatorul trupei Chicane, într-un interviu acordat clubului Kasho: „Ultima oară când am venit în România, am concertat în faţa acelei case imense în care obişnuia să stea Ceauşescu, din informaţiile pe care le am eu despre România. Din păcate, de cele mai multe ori când plecăm în concerte, apucăm să vedem mai mult aeroportul, drumul de la aeroport la hotel şi camera în care ne cazăm. Cam asta este realitatea. Mitul că este ceva extraordinar şi plin de strălucire în showbiz trebuie puţin explicat, astfel încât să fie clar înţeles”. „Sper să apuc să degust cel puţin o bere în Braşov” „Mi-ar plăcea foarte mult să arunc măcar o privire asupra Braşovului şi să am parte de nişte beri, însă sunt sigur că, aşa cum se întâmplă mereu, n-o să am timp să fac asta”, a declarat Bracegirdle, care este, totodată, unul dintre cei mai bine cotaţi producători şi compozitori britanici. Cu un stil puternic influenţat de muzica unor mari artişti precum Jean Michel Jarre sau Vangelis, Nicholas a pus Chicane pe harta mare a muzicii dance, odată cu lansarea single-ului „Offshore” - considerat de critici o piesă clasică a genului -, clasându-se pe locul întâi în topurile dance din Marea Britanie. De altfel, melodia a fost inclusă pe cele mai importante compilaţii dance din Ibiza şi pe albumul de debut Chicane, „Far From the Maddening Crowds”. „Cariera este ca un rollercoaster” Despre ce înseamnă succesul şi în ce măsură îl influenţează, Bracegirdle spune că „trebuie să faci ceea ce ştii cel mai bine, fără să-ţi schimbi filosofia de viaţă”. „După un timp, cariera este ca un rollercoaster, nu poţi să fii mereu în top, lucrurile se întâmplă pur şi simplu. Nici nu prea apuc să mă bucur de succesul unei piese, pentru că mă concentrez la următoarea”, a mai adăugat acesta. Cât despre cel mai recent single, „Come back”, inclus pe albumul „Giants”, care a fost lansat anul acesta, Nick spune că „este cea mai bună operă a sa de până acum”. „Este cu un picior în trecut şi cu unul în viitor. Avem nişte colaborări neobişnuite şi un nivel ridicat de compoziţie”, a precizat Nicholas. În formula live, Chicane performează ca o trupă clasică, formată din Nick Bracegirdle (keyboards) Paul Henderson (bas), Mark Pusey (tobe), Simon Small (chitară) şi Natasha Andrews (solistă). Biletele pentru show-ul de la Braşov (care începe la ora 23.00) costă 30 de lei.