Braşov: probleme cu siguranţa cetăţenilor

Braşov: probleme cu siguranţa cetăţenilor

ORAŞUL DE VIS: A treia săptămână de campaniei oferă cititorilor o radiografie a punctelor forte şi slabe specifice oraşului Braşov. Notele acordate de evz.ro, pentru criteriile evaluate, indică un oraş cu potenţial infrastructură, administraţie şi mediu, însă fără avantajul unei atenţii sporite siguranţei cetăţenilor.

Oraşul "Stalin", aşa cum a fost botezat de comunişti, ar putea fi premiat pentru atenţia acordată infrastructurii, însă atunci când vine vorba despre sănătate, Braşovul nu se mai numără printre oraşele care excelează.

Notele obţinute în campania "Oraşul de vis" indică o concentrare mai mult pe administraţie, dezvoltare economică şi infrastructură, în timp ce mediul, siguranţa, cultura şi educaţia prezintă un interes secundar. Oraşul de sub Tâmpa unde, în 1987, a avut loc şi prima acţiune organizată împotriva comuniştilor, printr-o grevă a muncitorilor, a primit două note de 10, ambele la Infrastructură: pentru densitatea mică a populaţiei, cu 1040 locuitori/km² şi a celui mai bun raport între numărul gospodariilor racordate la reţeaua de gaze și numărul total de locuitori, Braşov oferă celor care sunt interesaţi de aceste aspecte posibilitatea să ia în considerare alternativa de a locui aici.

Dezvoltarea economică este pentru Braşov, alături de infrastructură, un element care a adus cele mai mari note. Astfel, preţul pe metru pătrat al apartamentelor a primit 5,6 din 10, însă la pentru terenuri a luat 8,2.

Pentru numărul sucursalelor bancare a luat 7,9 din 10. La polul opus, elementele cele mai slab cotate au fost venitul pe cap de locuitor (bugetul primăriei raportat la numărul de locuitori), cu 1,9 din 10, şi numărul şomerilor, pentru care oraşul a primit nota 2,9 din 10.

Note mici pentru siguranță și mediu

Cei care sunt interesaţi de serviciile medicale trebuie să ştie că Braşov se află pe ultimele poziţii ale topului, în acest domeniu. Astfel, la categoria Sănătate cele mai mici note au fost acordate pentru: protecţie socială, respectiv numărul de centre pentru copii şi adulţi, rezidenţiale sau de zi, (nota 1,8 din 10), pentru numărul cabinetelor stomatologice (nota 2,9 din 10) şi pentru numărul de paturi din spitale raportat la mia de locuitori (3,6 din 10). Deficitul punctajului a fost parţial remediat de sportul natural, care i-a adus nota 4,6 din 10, şi mortalitatea, a cărei rată scăzută i-a adus o nota de 5,4.

La Siguranţă, în ceea ce priveşte numărul accidentelor rutiere, raportate la cei 278.048 de locuitori, conform Institutului Naţional de Statistică (la 1.01.2009), oraşul a primit nota 3,9. Nici pentru infracţiunile constatate, ori numărul de poliţişti la mia de locuitori, situaţia nu este mai bună. Pentru acestea au fost acordate notele 2,1 din 10, respectiv 3,9 din 10.

Valori foarte bune au fost obţinute la Mediu, unde a reuşit să obțină, pentru metrul pătrat de spaţiu verde pe cap de locuitor, nota 6,7 din 10, iar pentru taxa de salubritate, nota 4,7.

Din cauza lipsei şcolilor, a liceelor şi a colegiilor private, a grupurilor şcolare private şi de stat, oraşul a fost notat cu nota 1. Iar nota 8,2 a fost acordată pentru numărul cultelor religioase, la mia de locuitori.

Mulţumirea locuitorilor faţă de administraţia locală a oferit Braşovului nota 6,4. Tradus prin numărul mic de primari din ultimii 19 ani pe care municipiul i-a ales democratic, situaţia politică locală prezintă o mulţumire relativă a braşovenilor faţă de edili. Ce părere are publicul? Între timp, şi cititorii evz.ro şi-au exprimat propria opiniacu privire la cele şapte criterii de evaluare: În opinia acestora, notele pentru Braşov arată astfel: Infrastructură - 7,42, Siguranţă 7,25, Administraţie - 7,15, Cultură şi educaţie - 7,43, Sănătate - 6,68, Mediu - 7,73 şi Dezvoltare economică - 7,17 Fiecare vot şi notă din partea cititorilor pot influenţa topul în orice moment. Accesează pagina oraşului preferat, evaluează şi acordă-i votul de popularitate.

Pe baza voturilor de popularitate, clasamentul momentului arată astfel:

  1. Braşov (2.984 voturi de popularitate),
  2. Cluj-Napoca (1.207),
  3. Bacău (910),
  4. Arad (842),
  5. Sibiu (873),
  6. Timişoara (546),
  7. Oradea (513),
  8. Craiova (391),
  9. Iaşi (372),
  10. Constanţa (335),
  11. Ploieşti (248),
  12. Piteşti (177),
  13. Bucureşti (231),
  14. Brăila (117)
  15. Galaţi (97).

Ne puteți urmări și pe Google News