Cei care suferă de keratoconus, boală ce constă în deteriorarea structurii epiteliului cornean, pot apela la Clinica Artsybashev, unde se foloseşte o metodă unică, alternativă la transplantul de cornee.
Clinica de Oftalmologie Artsybashev este specializată în tratarea keratoconusului, boală ce cauzează subţierea corneei, iar în final poate duce la modificări de formă ale suprafeţei oculare şi chiar la pierderea vederii.
Operaţiile se fac printr-o metodă specială, numită chirurgie cu diamant, dezvoltată de academicianul doctor Artsybashev. Tehnica folosită de peste 15 ani are rezultate stabile şi de lungă durată. Această procedură oferă o alternativă transplantului de cornee.
„Îmbunătăţirea vederii s-a simţit imediat după operaţie”
„În urmă cu trei ani, la un control medical de rutină, am descoperit că sufăr de keratoconus. Am fost de-a dreptul îngrozit să aflu că exista riscul ca, în viitor, să-mi pierd vederea. Singura soluţie în acest caz o reprezenta transplantul de cornee. Din acel moment, viaţa mi s-a transformat într-un adevărat calvar: am purtat lentile de contact dure, care însă nu mă ajutau foarte mult”, îşi începe povestea M.A., un român din Slatina care a benficiat de tehnica folosită la clinica din Ungaria.
O intervenţie chirugicală pe care a făcut-o în 2008, în România, nu l-a ajutat prea mult, cu toate că a fost catalogată drept un succes.
„Căutând o soluţie, am aflat, prin intermediul unui prieten, de rezultatele excepţionale obţinute de renumitul chirurg oftamolog Serghei Artsybashev în clinica din Budapesta. După o amănunţită examinare, doctorul Artsybashev a spus că mă poate ajuta, asigurându-mă de reuşita intervenţiei, deşi boala avansase la gradul III-IV. Propriu- zis, operaţia a durat circa 15 minute, iar îmbunătăţirea vederii s-a făcut simţită imediat”, povesteşte bărbatul operat în urmă cu o lună şi jumătate.
Evaluarea finală a acestei intervenţii se va face, totuşi, peste doi ani. În majoritatea cazurilor, îmbunătăţirea vederii apare gradual până la sută la sută, fără a mai fi nevoie de mijloace tehnice de corecţie (ochelari, lentile de contact).
Operaţia cu diamant nu este dureroasă, durează 2-3 minute, este foarte uşor de suportat de către pacient şi are loc sub anestezie locală (picături).
Din 1986, doctorul Artsybashev a efectuat peste 500 de intervenţii chirurgicale, în toate cele patru stagii de keratoconus (I-IV).
REZULTATE. Pacient care suferă de keratoconus, înainte şi la o lună după operaţie. Culoarea roşie reprezintă zona afectată de boală Bisturiu de mare precizie făcut special în Elveţia
Din cauza diversităţii formelor acestei afecţiuni, fiecare operaţie e programată în funcţie de forma exactă a corneei pacientului. Pentru aceasta e nevoie de o consultaţie şi o examinare prealabile cu doctorul Artsybashev.
Bisturiul special cu vârf de diamant este de o foarte mare precizie şi se foloseşte sub un microscop de mare putere. Instrumentele sunt unice şi sunt create special pen tru medic în Elveţia.
- Relaţii suplimentare despre clinică şi procedurile folosite puteţi obţine la adresele www.arcibasevklinika.ro sau www.arcibasevklinika.com