Promisiunile lui Berlusconi

Promisiunile lui Berlusconi

Premierul italian Silvio Berlusconi, aflat în plină camapanie electorală cu partidul său, a promis italienilor o serie de reforme, printre care şi eliberarea de taxele în continuă creştere şi sporirea puterii Executivului.

Cu încă trei ani de mandat şi o largă majoritate parlamentară, liderul conservatorilor italieni este bine plasat astfel încât să îşi poată duce la bun sfârşit toate intenţiile de reformă, printre care şi simplificarea birocraţiei şi accelerarea reformelor în justiţie. ”Suntem convinşi că Italia are nevoie de eliberarea de opresiunea taxelor, a birocraţiei şi a justiţiei”, a declarat Berlusconi în cadrul unei conferinţe susţinute cu mai mulţi lideri ai oamenilor de afaceri, pledând astfel pentru o implementare a reformelor înainte de expirarea mandatului său, în 2013.

Miliardarul de 73 de ani, al cărui grup de presă Mediaset deţine controlul a trei mari televiziuni private din Italia, a mai spus că una dintre priorităţile mandatului său este reforma constituţională în vederea modernizării instituţiilor statului şi acordarea unor puteri lărgite Executivului, în special primului - ministru. ”Obiectivul principal este acela de a da premierului puteri similare celor deţinute de omologii săi din ţările UE”, a mai spus Berlusconi.

Liderul guvernului Italian încearcă încă din 2008, de la preluarea mandatului, să îngrădească puterea Parlamentului prin decrete şi exercitarea votului de încredere, atitudini ce i-au înfuriat atât pe membrii coaliţiei de centru-dreapta.

Ne puteți urmări și pe Google News