Preşedintele Traian Băsescu a petrecut ziua de ieri la Castelul Foişor din Sinaia, iar astăzi va pleca spre Miercurea Ciuc, pentru a asista la Slujba de Înviere de la Catedrala Arhiepiscopală, anunţă Mediafax.
Preşedintele a ajuns la Sinaia ieri, însoţit de aproximativ 20 de persoane.
Conform unor surse locale, după slujba de Înviere de la Catedrala Arhiepiscopală din Miercurea Ciuc, preşedintele Traian Băsescu ar urma să se întoarcă în staţiunea Sinaia.
La Sinaia, îşi va petrece Paştele şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. Aceasta a declarat, ieri, că îşi va petrece sărbătorile de Paşte la Sinaia, alături de familie şi de prieteni şi că i-a fost foarte greu să aleagă între destinaţiile turistice româneşti, care au o valoare deosebită în preajma sărbătorilor de Paşte.
Preşedintele Băsescu şi-a petrecut la Sinaia şi sărbătorile de iarnă, iar anul trecut, de Paşte, acesta s-a aflat în Bucovina.
Recomandările noastre