Liga Campionilor: Calificarea în semifinale se joacă în retur

Liga Campionilor: Calificarea în semifinale se joacă în retur

Arsenal şi FC Barcelona au încheiat la egalitate, 2-2, prima manşă a duelului din sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal. Arsenal şi Barcelona au oferit una dintre cele mai frumoase partide văzute în ultimii ani în Liga Campionilor. Tehnicienii celor două formaţii, Arsene Wenger (Arsenal) şi Josep Guardiola (FC Barcelona), sunt de părere că partida retur, de pe Nou Camp, va fi una cel puţin la fel de încinsă.

"Am jucat împotriva unei echipe mari, care a dominat la începutul meciului. Însă vreau să aduc un omagiu forţei mentale a jucătorilor mei. Fără aceasta, nu revii de la 0-2 în faţa unei astfel de echipe. FC Barcelona a reuşit tripla anul trecut şi se vede de ce, dar o parte a dominaţiei sale a fost legată de reţinerea noastră, la începutul meciului. Le-am lăsat adversarilor prea multe spaţii", a spus antrenorul londonezilor, Arsene Wenger, adăugând că Arsenal poate câştiga pe Nou Camp.

Avertismentul antrenorului francez a fost luat în serios şi de tehnicianul catalanilor, Josep Guardiola. "Trebuie să rămânem concentraţi pentru retur. Arsenal este o formaţie care îşi creează ocazii chiar şi atunci când nu joacă bine. Returul nu va fi la fel. Va fi mai complicat", a adăugat tehnicianul.

În celălalt meci al serii, la Milano, Inter a învins ŢSKA Moscova cu 1-0. Singurul gol al meciului a fost marcat de argentinianul Diego Milito.

"Este o victorie obţinută împotriva unei echipe care a înscris mereu în deplasare. Avem un avantaj înainte de retur. Din nefericire, încă nu putem să ne gândim la semifinale. Trebuie să ne gândim că urmează un retur foarte dificil, la Moscova", a spus Jose Mourinho, antrenorul italienilor.

Ne puteți urmări și pe Google News