Sătul de Terra, Smiley împarte gratis pământ pe Marte
- Adam Popescu
- 24 martie 2010, 22:17
Artistul, căruia oficial îi merge bine şi săptămâna viitoare îşi lansează al doilea album solo - „mai bun şi mai matur decât precedentul” -, îşi face timp şi pentru proiecte cu trupa Simplu.
Copleşit de atâtea probleme adunate pe Terra, de la cele politice şi până la încălzirea globală, la care se adaugă răutatea oamenilor, Smiley s-a gândit să se „mute” pe Marte.
Mai mult, el este atât de convins că acesta este un lucru înţelept, încât s-a gândit să dea, gratis, pământ pe Planeta Roşie, până când va reuşi să creeze o altă lume. Este vorba despre un joc desfăşurat pe site-ul său, o campanie de promovare a primului single, omonim cu titlul celui de-al doilea album solo, „Plec pe Marte”, pe care îl va lansa pe 30 martie.
„Albumul este mai matur decât primul. Evident că are o continuitate, e la fel de personal, de sentimental, numai că e mai acustic decât primul, iar unele dintre piese sunt mult mai serioase. Spre exemplu piesa «I Shut Myself», în care vorbesc despre faptul că sunt atât de sătul de viaţa asta şi de probleme încât îmi vine să mă împuşc, este o piesă serioasă despre lucruri serioase. Întregul album este unul care transmite nişte mesaje, nu este doar o adunare de piese făcute, aşa, din lipsă de ocupaţie”, precizează Smiley într-un interviu acordat EVZ.
Piesă de „stare proastă”
Deşi piesa care dă numele albumului a apărut în urma unei „stări proaste”, după cum explică Smiley, cântecul a înregistrat 1.239.297 de accesări pe net, iar clipul - 542.994, clasându-l pe artist, la momentul lansării, pe locul 1 în rândul interpreţilor români care au piese pe YouTube.
Cântăreţul, despre care iubita sa, Laura Cosoi, spune că se trezeşte noaptea şi mormăie nişte versuri şi apoi adoarme la loc, a povestit că într-o zi, fiind abătut şi nervos, s-a apucat să scrie.
„Piesa vine de la o stare mai puţin fericită pe care o aveam într-o zi şi asta mi-a venit să cânt. Mesajul este că m-am săturat de viaţa mea şi vreau să plec din ea. Evident că viaţa trebuie să rămână la locul ei, doar eu să plec puţin din ea”, a precizat, râzând, Smiley.
Un hit cu Cheloo
Despre cooptarea lui Cheloo pentru prima melodie de pe album, căreia i-a făcut şi clip, dar şi despre colaborările de pe album, Smiley nu are prea multe de comentat.
Motivul este că el a mai avut „antecedente” şi la realizarea piesei „În lipsa mea”, unde a colaborat cu Uzzy, membru al formaţiei BUG Mafia. „Am mai avut colaborări inedite cu diverşi artişti. Pe Cheloo l-am considerat potrivit pe piesa asta. L-am sunat şi i-am spus că am o piesă pe care aş vrea să o cânt cu el. A ascultat-o, şi-a dat OK-ul şi am trecut la treabă. Printre artiştii cu care am colaborat pentru cele 12 piese de pe noul material discografic se numără Grasu XXL, Pacha Man sau Mandinga”, a completat Smiley.
Întrebat care sunt criteriile sale când vine vorba de colaborări, membrul trupei Simplu spune că îi place foarte mult să lucreze cu oameni cât mai diferiţi despre care crede că „fac treabă bună”. „Întrucât eu, oricum, sunt cunoscut ca un artist «altfel», deja nu mai este un lucru ciudat să colaborez cu oameni care fac tipuri diferite de muzică. Îmi plac foarte mult oamenii cu care lucrez, îmi place Mandinga, îmi place Pacha Man”.
Cât despre de cizia de a apărea gol pe coperta revistei „Tabu”, „acoperit” doar de iubita sa, Smiley a spus scurt: „Merg după val”.