Cum a pregătit Ţălnar demolarea Stelei

Cum a pregătit Ţălnar demolarea Stelei

EVZ a reuşit să recompună planul tactic cu care antrenorul dinamovist a izbutit să-i învingă, dureros, pe „roş-albaştri” a doua oară în doi ani.

După derby-ul cu Steaua, pe care şi l-a adjudecat fără emoţii, cu 2-0 (goluri Marius Alexe şi Andrei Cristea), echipa de fotbal Dinamo are un erou. Este dolofan şi nu se poate „făli” decât cu trecutul de „manta de vreme rea” pe care îl are dintotdeauna în „Groapă”.   Numele lui este Cornel Ţălnar, un antrenor la care gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare a apelat în lipsă de alte soluţii, dar care s-a dovedit încă o dată a fi o carte câştigătoare, mai ales când vine vorba despre derby-urile cu Steaua.

„Am forţat pe la Rădoi, că e mai lent!”, ne dezvăluia Cornel Ţălnar strategia cu care reuşise să-i pună cu botul pe labe pe stelişti în 2008, răpindu-le titlul în penultima etapă.

EVZ a izbutit să reconstituie desenul tactic utilizat miercuri seară de Cornel Ţălnar la marele meci. Cu această strategie, Steaua a fost anihilată total, neavând niciun şut pe poartă.   Rezultatul şi maniera determinantă cu care „câinii” au abordat partida i-au smuls aprecieri lui Cornel Dinu, naşul lui Ţălnar: „Amărâtul ăsta de Ţălnar a vrut să-şi dea demisia în dimineaţa jocului! Borcea l-a înjurat! Ţălnar e mai bun cu o clasă decât Rednic şi decât Andone, soluţii mai scumpe pentru club”.

„Ştiam că Pleşan este «mort»!”

„Au existat două elemente tactice care au decis meciul. Marius Niculae a avut misiunea să-l ţină pe Ovidiu Petre în apărare, să nu-l lase să iasă la mijloc şi să recupereze mingi, iar pe N’Doye l-a pus «jandarm» pe tot terenul la Toja. Africanul a avut sarcina să-l scoată în margine pe columbian, să nu-l lase să creeze faze de poartă. La celălalt mijlocaş central, Pleşan, nu s-a făcut marcaj, fiindcă ştiam că e «mort». Boştină n-a avut atribuţiuni. Alexe a avut misiunea să-l ia la fugă pe Golanski, pe care l-a şi dominat clar. El a fost folosit vârf împins la Cluj, dar nu a dat randament. Se simte bine pe postul de mijlocaş stânga, pentru a-şi folosi viteza de reacţie”, ne-a dezvăluit un apropiat al lui Cornel Ţălnar.   Conflict cu Borcea

În timp ce scrie pagini de glorie pentru Dinamo, Ţălnar primeşte, drept „mulţumire”, jigniri din partea conducerii. Conform lui Cornel Dinu, acţionarul Cristi Borcea l-ar fi înjurat pe tehnician, după ce acesta i-ar fi raportat Procurorului posibila tentativă de blat exercitată asupra lui Adrian Cristea.

„Ţânţarul” a negat orice conflict cu conducerea clubului, susţinând că se află în relaţii cordiale cu Borcea. „Nu poţi să-ţi dai demisia în ziua meciului cu Steaua. Înseamnă că nu eşti câine până la moarte!”, a sus ţinut, imediat după meci, Ţălnar.  

„Marius Niculae a avut misiunea să-l ţină pe Ovidiu Petre în apărare, să nu să iasă şi să recupereze, iar pe N’Doye l-a pus «jandarm» la Toja.“,

APROPIAT AL LUI ŢĂLNAR, despre tactica dinamoviştilor

Ne puteți urmări și pe Google News