PREMIERE. Anglia anilor ’50-’60 e fundalul celor două poveşti care vor rula, de mâine, la cinema, „An Education” şi „Nowhere Boy”, ultima despre John Lennon.

Weekendul acesta la cinema e confiscat de britanici, cu două premiere care au defilat întâi la BAFTA: „An Education”/„ O lecţie de viaţă” şi „Nowhere Boy”/„John Lennon: începutul unei legende”.

Cele două filme se intersectează în mai multe puncte: pe lângă faptul că au primit, în unanimitate, câte patru stele din partea criticii britanice, ambele au ca fundal Anglia pre-Beatles, a anilor ’50-’60, aduc pe ecrane două figuri despre care s-a prezis că vor avea o viaţă lungă în cinema, Carey Mulligan şi Aaron Johnson, şi au la bază două cărţi de memorii, „An Education”, de Lynn Barber, şi „Imagine This: Growing Up With My Brother John Lennon”, de Julia Baird, sora vitregă a muzicianului.

Între Oxford şi o viaţă sofisticată la Paris

Lecţia de viaţă pe care o reia Carey Mulligan în filmul regizat de danezul Lone Scherfig a primit-o Lynn Barber, în adolescenţă. Barber este, în prezent, jurnalistă la „Sunday Times” (în trecut la „Penthouse”, „The Independent”, „The Telegraph” etc.) şi autoare a unui ghid ca „How to Improve Your Man in Bed”.

Timp de un an, când avea doar 16 ani, un munte de caiete cu exerciţii în latină şi visuri de Oxford, Barber a experimentat „o bizară viaţă dublă: una de şcolăriţă în timpul săptămânii, şi o alta sofisticată, cu ieşiri la restaurante şi călătorii în străinătate, în weekend”, după propriile-i cuvinte. Povestea adaptată pentru marele ecran de scriitorul Nick Hornby (Oscar pentru scenariu) a ieşit pe piaţă în octombrie 2009, la doar câteva luni după apariţia cărţii de memorii în Marea Britanie.

E începutul anilor ’60, şi Jenny (Mulligan, BAFTA pentru cel mai bun rol feminin) îşi plănuieşte o viaţă sofisticată: îmbrăcată în negru, fumând cu gesturi elegante, citind Camus, ascultând Juliette Gréco şi discutând despre existenţialism. Eventual, la Paris, de parte de restricţiile impuse de tatăl ei (Alfred Molina) şi viaţa uşor predictibilă: Oxford, apoi învăţământ.

Seducţie şi vinovăţie

Pe acest teren propice apare David (Peter Sarsgaard), un bărbat cu vreo douăzeci de ani mai în vârstă, cu o maşină şic şi un pachet mai mult decât avantajos de visuri de împlinit pentru Jenny: o călătorie la Paris, cine la restaurante de lux, licitaţii, toate cu acordul unui tată care până de curând le dăduse frisoane adolescenţilor care s-au încumetat să ceară o banală ieşire în oraş cu fiica lui. „Părinţii practic m-au împins în braţele lui”, scria Lynn Barber. Complicitatea aceasta e, la început, „elefantul roz din mijlocul sufrageriei”, cum remarca un critic de la „The Telegraph”.

Nimeni nu pare să observe că e vorba despre un bărbat adult seducând o adolescentă pentru sex: nici părinţii, nici cei care au făcut filmul. Însă tocmai prin asta îşi câştigă admiratori „O lecţie de viaţă”. La final, anul de viaţă dublă pare o primă greşeală de adolescenţă, cum şi este de fapt. Părinţilor li se găseşte o scuză perfect „părintească”: voiau o viaţă asigurată pentru fiica lor, indiferent cum.

Banii unui seducător străin le-ar fi cumpărat la fel de bine liniştea ca un examen reuşit la Oxford. Pentru Lynn Barber a fost prima lecţie despre neîncredere: „Am învăţat să suspectez că oricine ar fi capabil să trăiască o minciună”.

În suburbiile din Liverpool

Cu doar câţiva ani înainte de ex pe rienţa lui Lynn Barber, un băiat numit John Lennon descoperea că-i place chitara. Trăia în casa mătuşii sale Mimi (Kristin Scott Thomas) care-şi disputa autoritatea şi afecţiunea pentru el cu cealaltă mătuşă, Julia (Anne- Marie Duff). Despre cea din urmă, Lennon descoperă că este, de fapt, mama care l-a abandonat.

Cea pe care nu va reuşi să o cunoască vreodată cu adevărat: în 1958, moare în urma unui accident. Lennon se refugiază în muzică şi absoarbe tot ce vine dinspre America în materie de artă. În aceşti ani, îl cunoaşte pe McCartney (Thomas Sangster).

Paul McCartney: „Capturează esenţa, dar nu şi pentru mine”

Povestea e reală, a relatat-o Julia Baird, sora vitregă a muzicianului, în cartea „Imagine This: Growing Up With My Brother John Lennon” (2004), a doua despre viaţa fratelui ei, după „John Lennon, My Brother”, scrisă imediat după moartea sa. Paul McCartney s-a declarat nemulţu mit de unele aspecte din ecra nizarea semnată Sam Taylor Wood şi elogiată pentru aerul realist şi pentru prestaţia lui Aaron Johnson.

„Capturează e senţa, dar nu şi pentru mine. Pentru că eu am fost acolo. Mi se spune că e un film bun. Eu vin şi spun că e viaţa mea”, declara artistul despre filmul nominalizat la patru premii BAFTA. Consultat de scenarişti, McCartney a schimbat unele pasaje despre mătuşa Mimi, despre care spune că nu era crudă, ci strictă. „Avea o inimă bună şi îl iubea foarte tare pe John”.

ANIMAŢIE

„Cum să îţi dresezi dragonul”, în 3D

Din Anglia anilor ’60, spectatorii de cinema pot face un salt direct în lumea cărţilor Cressidei Cowell, despre dresajul de dragoni şi alte asemenea poveşti de pe insula Berk. De fapt, e o scurtătură către volumele autoarei - traduse în limba română la Editura Corint Junior - printr- un film de animaţie marca DreamWorks, „Cum să îţi dresezi dragonul”, care are premiera mâine.

Cei care iau lecţii de strunit asemenea vietăţi - dragoni-de-cer, mari, cumpliţi, dragoni mici, bruni, de teren sau dragoni-de-mare, gigantici şi cruzi - sunt nişte vikingi adolescenţi: Hiccup, Astrid, Snotlout, Fishlegs, Ruffnut şi Tuffnut. Eroul poveştii e Hiccup (vocea lui Jay Baruchel), care intră în conflict cu tatăl său, Stoick the Vast (Gerard Butler), în privinţa metodelor de dresaj. Ideile lui Hiccup despre îmblânzirea monştrilor se schimbă la 180 de grade când întâlneşte un dragon rănit.

Cele nouă cărţi din seria scriitoarei Cressida Cowell, publicate în Statele Unite începând din 2000, au devenit bestselleruri şi au intrat în atenţia DreamWorks în 2006, când Dean DeBlois şi Chris Sanders au început lucrul la film.