LIDERII MUSULMANI se opun lui TRUMP: IERUSALISMUL de Est este capitala PALESTINEI

LIDERII MUSULMANI se opun lui TRUMP: IERUSALISMUL de Est este capitala PALESTINEI

În cadrul Summit-ului Extraordinar despre Al-Quds (Ierusalim), Organizaţia de Cooperare Islamică se opune ferm deciziei preşedintelui american, Donald Trump, de recunoaştere a oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului. Liderii musulmani îndeamnă la recunoaşterea oficială a Palestinei şi a capitalei sale aflate sub ocupaţie israeliană.

Într-o mişcare aflată în totală opoziţie faşă de cea adoptată miercuri de preşedintele american Donald Trump, Organizaţia de Cooperare Islamică (OCI) declară că Ierusalimul de Est este capitala ocupată a statului palestinian. În declaraţia citată de Al Jazeera, grupul liderilor musulmani cere comunităţii internaţionale să recunoască oficial Palestina. Cei 57 de membri ai organizaţiei anunţă că rămân loiali soluţiei de două state. Israelul şi Palestina pot coexista în condiţii de pace, atâta timp cât se respectă termenii înţelegerii iniţiale detaliată într-o rezoluţie a ONU din 1974.

În acest context, cresc presiunile celor 57 de state membre ale OCI puse pe Organizaţia Naţiunilor Unite să ,,încheie ocupaţia israeliană a Palestinei".

Recunoaşterea oficială din partea întregii organizaţii vine în contextul în care preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, făcuse deja o declaraţie în acest sens, la începutul conferinţei care a deschis summit-ul OCI, conform EVZ

Ne puteți urmări și pe Google News

Mesajul comun transmis de liderii lumii musulmane este că măsura luată de Donald Trump este periculoasă pentru eforturile de pace.

 Analistul politic senior al Al Jazeera, Marwan Bishara, subliniază faptul că summit-ul arată gradul ridicat de colaborare al ,,palestinienilor, arabilor şi musulmanilor". Astfel, decizia lui Trump a reuşit să reunească numeroşi lideri ai lumii care să susţină eforturile palestiniene.

Secretarul general al OCI declară că recunoaşterea Ierusalimului ca fiind capitala Israelului ,,încalcă prevederile legii internaţionale" şi este ,,o provocare la adresa sentimentelor musulmanilor de pe glob", pornind o situaţie de instabilitate în lume. 

Decizia Organizaţiei de Cooperare Islamică survine după declaraţia decisivă a preşedintelui palestinian, Mahmoud Abbas, cu privire la procesul de pace început în zona de conflic. Acesta susţine că Statele Unite ale Americii ,,nu mai sunt calificate să conducă discuţiile de pace [dintre Israel şi Palestina]".