UNJR: CSAT a trasat SRI sarcini ce nu se regăsesc în lege
- Ramona Feraru
- 16 ianuarie 2017, 17:39
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a publicat, lastăzi, un document CSAT referitor la relaţia dintre serviciile de informaţii şi justiţie, care ar arăta că CSAT a trasat SRI sarcini informativ-operative care nu se regăsesc în cadrul legal cunoscut, informează instituţia.
Documentul este un răspuns la o solicitare a Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), prin care se cerea CSAT comunicarea tuturor hotărârilor care privesc relaţia dintre serviciile de informaţii ale statului cu justiţia. Potrivit răspunsului transmis de CSAT şi publicat de UNJR, "conceptul a fost preluat de Strategia naţională de apărare din anul 2010, care o definea ca şi vulnerabilitate, iar Strategia de Informaţii stabilea că una din principalele direcţii de acţiune care orientează activităţile SRI să fie aceea a semnalizării cazurilor de corupţie la nivel înalt, cu efecte asupra politicilor statului, inclusiv în scopul prevenirii accesului în functii publice a persoanelor corupte“.
Potrivit UNJR, "din acest paragraf rezultă că CSAT a trasat SRI-ului sarcini informativ-operative ce nu se regăsesc în cadrul legal cunoscut, cum ar fi prevenirea accesului unor «persoane corupte» în funcţii de conducere, deşi acestea nu erau condamnate printr-o hotărâre judecătorească definitivă".
Judecătorii spun că "artificiul" de a completa legea "prin decizii secrete" reprezintă o împiedicare a cetăţenilor să cunoască în mod real cât de extinse sunt competenţele unor instituţii de stat.
"Aceste verificări prealabile, făcute de un serviciu de informaţii în afara cadrului procesual penal, fără a exista o procedură şi fără ca ulterior persoana verificată să ia la cunostinţă de conţinutul raportului, pentru a se putea apara în raport de aceste acuze, este posibil sa fi fost aplicabile şi în cazul funcţiilor de conducere din justitţe. Cererea UNJR adresată preşedintelui Iohannis pentru a se lămuri acest aspect a rămas fără un răspuns concret", explică UNJR.
Totodată, “atribuţiile instituţiilor abilitate în domeniul combaterii corupţiei, respectiv crimei organizate, au ca repere centrale Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României”, se mai arată în răspunsul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
"Deşi în Legea 51/1991 nu există o menţiune explicită la corupţie ca având legătură cu siguranţa naţională, pentru a intra astfel în atribuţiile serviciilor de informaţii, CSAT a interpretat ca, “prin amploarea şi consecinţele sale, corupţia se poate constitui într-o ameninţare la adresa securităţii naţionale”. Argumentând că “elaborarea şi adoptarea Legii nr. 51/1991 s-a realizat într-o perioadă incipientă a democraţiei post-comunist, în care corupţia nu căpătase valenţe de fenomen”, în loc să modifice legea, aşa cum ar fi fost constituţional, în 2005 “CSAT a integrat problema corupţiei în structura Strategiei de securitate naţională, ca factor de risc şi obiectiv de securitate”", susţine UNJR într-un comunicat de presă.