Poliţiştii de frontieră din Socol (Caraş Severin) au tras cu pistolul în aer ca să sperie traficanţii de ţigări. Ei au reuşit să prindă doi sârbi care transportau ţigări de contrabandă pe fâşia verde. S-a întâmplat de Crăciun.
"Poliţiştii au observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, în apropierea liniei de frontieră cu Serbia, trei persoane care nu îşi justificau prezenţa. Aseară, în jurul orei 21,00 s-a organizat o acţiune specifică, în urma căreia două persoane au fost reţinute după ce unul dintre lucrătorii noştri a executat un foc de avertisment. Cea de-a treia persoana a reuşit să fugă şi să se întoarcă pe teritoriul Serbiei, motiv pentru care au fost anunţate autorităţile statului vecin", a declarat Alina Tănăsescu, ofiţerul de presă al Poliţiei de Frontieră Caraş Severin. Traficanţii prinşi, un bărbat şi o femeie, de 34, respectiv 25 de ani, cetăţeni sârbi, aveau asupra lor cinci colete ambalate în saci de rafie, în care transportau ţigările de contrabandă. Poliţiştii au descoperit 2.400 de pachete de ţigări, în valoare de 12.000 de lei. Cei doi s-au ales cu dosare penale pentru contrabandă calificată, evaziune fiscală şi pătrundere ilegală pe teritoriul României.