FMI: România a crescut, dar problemele zonei euro vă afectează

FMI: România a crescut, dar problemele zonei euro vă afectează

Deşi ţara noastră a înregistrat progrese semnificative, riscurile au crescut din cauza turbulenţelor din zona euro, anunţă FMI.

România a realizat progrese considerabile, dar au sporit riscurile, din cauza turbulenţelor financiare din zona euro, a declarat David Lipton, director adjunct al FMI, în comunicatul transmis de instituţie după ce FMI a aprobat cea de-a treia evaluare în cadrul acordului de precauţie.

''România a realizat progrese considerabile sub programul sprijinit de Fondul Monetar Internaţional. Implementarea politicilor rămâne solidă şi toate ţintele programului au fost îndeplinite. A revenit creşterea economiei, în timp ce inflaţia a scăzut. Totuşi, au sporit considerabil riscurile din cauza turbulenţelor financiare din zona euro. Angajamentul continuu pentru reformarea economiei este crucial pentru a face faţă incertitudinilor actuale'', a afirmat David Lipton. citat de Agerpres.

Fondul Monetar Internaţional a anunţat luni că a deblocat 507 milioane de euro pentru România, în cadrul unui acord de 3,6 miliarde de euro convenit în martie.

''Autorităţile sunt în grafic pentru a îndeplini ţintele fiscale pentru 2011, iar bugetul pe 2012 ar trebui să ducă la un deficit mult sub 3% din PIB anul viitor. Sunt binevenite planurile referitoare la problemele cronice din sectorul sănătăţii şi de îmbunătăţire a administrării fiscale. Sunt, de asemenea, necesare progrese suplimentare pentru îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor UE. Eforturi suplimentare pentru reformarea companiilor de stat, împreună cu o reglementare sporită şi o politică de preţuri orientată către piaţă vor fi esenţiale pentru reducerea arieratelor, îmbunătăţirea eficienţei economice şi sprijinirea creşterii'', a afirmat oficialul FMI.

Acesta a avertizat că ''riscurile din sistemul bancar, ce decurg din dificultăţile înregistrate în alte zone ale Europei, cer o vigilenţă puternică din partea autorităţilor de supervizare. Sporirea monitorizării şi planuri detaliate pentru starea de urgenţă - inclusiv proceduri pentru utilizarea noilor împuterniciri din sectorul bancar - pentru a preveni posibila contaminare, ar trebui să fie obiectivul central. Chiar dacă inflaţia a scăzut semnificativ, politica monetară ar trebui să rămână prudentă, pe fondul actualelor incertitudini''. CITIŢI ŞI:

  • AVERTISMENT FMI: Pregătiţi-vă pentru recesiunea din 2012
  • Recesiunea se întoarce în Europa în 2012
  • Polonia contribuie cu 6 miliarde de euro la fondul de salvare al FMI
  • Leonard Orban: Nu ar fi logic ca România să dea ban la fonduri de garantare ale FMI

Ne puteți urmări și pe Google News