Steaua, ghinionistă cu CFR Cluj. Ardelenii au smuls o remiză la Bucureşti
- Sorin Breazu
- 11 decembrie 2011, 10:41
Steaua Bucureşti a remizat, în această seară, pe teren propriu ("Naţional Arena"), cu formaţia CFR Cluj, scor 1-1, într-un meci din etapa a 17-a din Liga I. Partida a avut de toate, goluri spectaculoase, eliminări, ratări uriaşe şi mulţi nervi.
Moralul era ridicat în tabăra condusă de Ilie Stan, mai ales că Steaua venea după victoria convingătoare din derby-ul cu Dinamo, 3-1 în Ştefan cel Mare. Cu toate acestea, ardelenii au dat primii lovitura pe "Naţional Arena". Fostul stelist, Pantelis Kapetanos, a deschis scorul în minutul 15, printr-o lovitură de cap perfect plasată. Apoi, a început seria incredibilă de ratări a "roş-albaştrilor", care au lovit de trei ori barele porţii ardelene în prima repriză. Steaua a reuşit să egaleze cu un sfert de oră înainte de final, prin Mihai Costea, care a punctat printr-o foarfecă extraordinară. Beto, portarul oaspeţilor, a făcut minuni în poartă în ultimele minute, când echipa sa a evoluat cu doi oameni mai puţin pe teren, după eliminările lui Gabi Mureşan şi Weldon.
CFR Cluj, adversara de azi a steliştilor, e pe poziţia a doua în clasament, la egalitate de puncte cu liderul Dinamo şi având un avantaj de şapte lungimi în faţa "roş-albaştrilor", care rămân pe locul patru. "Cu un ochi râd, cu altul plâng. Am făcut cea mai bună repriză din ultimii ani, mă refer la prima parte. Am avut ghinion. E păcat că nu am marcat mai mult. E bine că jucăm bine, că echipa e în formă", a declarat, după meci, tehnicianul Stelei, Ilie Stan.
"CFR are cel mai bun lot din România, dar cred că şi noi putem să ne batem la titlu", a mai spus Ilie Stan, care a comentat şi reuşita Stelei, din minutul 75: "Mihai Costea şi-a făcut datoria, e foarte bine că a dat gol".
Steaua a cedat doar şapte puncte pe teren propriu, din 27 posibile, în timp ce ardelenii au pierdut o singură dată în deplasare în acest sezon. Fanii Stelei s-au îmbulzit să cumpere bilete, iar partida s-a disputat cu aproape 30.000 de oameni în tribune.
STEAUA - CFR CLUJ 1-1 Marcatori: M. Costea (75) - Kapetanos (15) Steaua: Tătăruşanu - Emeghara, Iliev, Geraldo, Latovlevici - Prepeliţă, Bourceanu, Brandan, Tănase - Rusescu, Nikolici
Antrenor: Ilie Stan
CFR Cluj: Beto - Panin, Cadu, Piccolo, Camora - Peralta, Mureşan, Renan - Sougou, Kapetanos, Bastos
Antrenor: Jorge Costa PARTIDA, FAZĂ CU FAZĂ Min. 90+5 - Final de meci. Rusescu a mai ratat o ocazie cât roata carului, iar CFR iese neînvinsă din acest meci. Min. 90 - Vor fi cinci minute suplimentare. Beto a mai avut o intervenţie excelentă, de această dată în faţa lui Bicfalvi. Cartonaş galben şi pentru Rusescu. Min. 88 - Beto a respins excelent şuturile lui Iliev şi Rusescu. Spiritele sunt foarte încinse în iarbă. Bicfalvi primeşte şi el un cartonaş galben. Min. 85 - Nebunie! Cristi Balaj elimină doi jucători de la CFR Cluj. Weldon - pentru proteste - şi Gabi Mureşan - al doilea cartonaş galben - au văzut cartonaşul roşu. Min. 80 - Steaua atacă în valuri. Publicul îşi susţine frenetic echipa favorită. CFR nu pare să aibă răspuns la jocul bun al gazdelor. Min. 78 - Florin Costea încearcă să îl imite pe fratele său, reluând şi el pe spate, însă tentativa acestuia a fost ghicită de Beto. Min. 75 - GOOOOOL Steaua! Mihai Costea, intrat pe teren de doar câteva minute, a înscris o bijuterie de gol. Fostul atacant al Universităţii Craiova a reluat, din "foarfecă", de la marginea careului, centrarea lui Emeghara, iar Steaua e din nou la egalitate cu CFR. Dacă ardelenii au deschis scorul după un sfert de oră de joc, Steaua a egalat când mai sunt de jucat 15 minute. Min. 70 - A intrat şi Mihai Costea, care l-a înlocuit pe Prepeliţă. Timpul trece în favoarea ardelenilor, care nu au intrat deloc în panică până acum. Min. 65 - Rusescu reia cu capul, de la zece metri, însă Beto reţine. Tănase s-a ales cu un ochi umflat după ce Mureşan i-a dat un cot în figură. Mijlocalul CFR-ului nu a primit nici acum cartonaşul galben. Mai mult, Mureşan a fost aproape să înscrie printr-un şut de la distanţă. Sougou a şutat şi el, dar Tătăruşanu a respins şi încercarea acestuia de a marca. Min. 60 - Piccolo e şi el avertizat. Panin a centrat periculos în faţa porţii, iar Tătăruşanu a reţinut greu. Se joacă haotic. Steaua nu găseşte o coerenţă a acţiunilor ofensive. Rusescu şi-a încercat norocul de la distanţă, dar mingea a trecut mult peste poartă. Portarul Beto a primit şi el cartonaşul galben pentru trageri de timp. Min. 55 - Panin vede şi el un galben. Prepeliţă trage aiurea de această dată. Steaua are posesia balonului în majoritatea timpului, însă nu reuşeşte să se apropie periculos de poarta lui Beto. Ilie Stan îl aruncă în teren pe Florin Costea, care i-a luat locul lui Latovlevici. Min. 50 - CFR nu renunţă la tactica defensivă. Steaua nu şi-a creat nicio şansă de gol. De cealaltă parte, Sougou - scăpat singur spre poartă - a tras previzibil, iar Tătăruşanu a prins. Min. 46 - A început partea secundă a jocului. Steaua pleacă imediat în ofensivă. Min. 45 - Pauză. CFR conduce cu 1-0, însă ardelenii au intrat în avantaj la cabine cu mare noroc. În minutele de final, Steaua a atacat în valuri, iar Prepeliţă a mai şutat o dată în bară. Min. 40 - Steaua nu reuşeşte să îşi mai creeze şanse de gol. CFR s-a închis bine în defensivă. Timpul trece în favoarea ardelenilor, care au fost echipa mai inteligentă până acum pe "Naţional Arena". Steaua a avut o posesie mai bună, dar a ratat trei ocazii foarte mari. CFR a marcat din singura ocazie pe care a avut-o. Min. 35 - Încă o bară lovită de stelişti. De această dată, Rusescu a reluat cu capul, iar mingea a lovit stâlpul din dreapta lui Beto. Cadu a respins în corner.
Min. 32 - Se înmulţesc avertismentele. Cristi Balaj l-a "îngălbenit" şi pe Geraldo. Min. 30 - Ocaziile de gol au dispărut de pe "Naţional Arena". Steaua nu poate depăşi zidul alb format din jucătorii CFR-ului, în timp ce ardelenii au renunţat la construcţie şi mizează doar pe contraatacuri. Min. 25 - Bourceanu pătrunde până la marginea careului, de unde ia la ţintă fanii din spatele porţii ardelene. Nikolici a primit un cartonaş galben, după ce l-a împins pe Panin. Steaua domină, însă ardelenii par să prefere acest fel de joc. Min. 20 - Mureşan se joacă cu focul. L-a faultat pe Brandan, dar Balaj l-a iertat de această dată pe mijlocaşul "feroviarilor". Min. 18 - Cartonaş galben şi pentru Ricardo Cadu. Min. 17 - Tănase driblează doi adversari şi centrează în faţa porţii pentru Rusescu, care a reluat însă slab, peste poartă. Eroul din meciul cu Dinamo ar fi trebuit să se descurce mult mai bine din acea poziţie.
Min. 15 - GOOOL CFR! Incredibil! Pantelis Kapetanos marchează superb, cu capul, după o centrare excelentă a lui Sougou. Grecul, care a jucat două sezoane şi la Steaua, a câştigat duelul cu Iliev şi a reluat impecabil. Golul ardelenilor vine împotriva cursului jocului, Steaua fiind echipa mai activa în startul meciului. Min. 10 - Ardelenii au mai echilibrat situaţia. Peralta a tras slab pe lângă poarta lui Tătăruşanu. Steaua a ameninţat poarta lui Beto prin Andrei Prepeliţă. Mijlocaşul a nimerit "transversala" cu un şut frumos de la 20 de metri. În tribune se petrec incidente violente. Pe teren, Gabi Mureşan a primit un cartonaş galben. Min. 5 - Steaua controlează jocul. Debutul de partidă nu a avut parte de evenimente notabile, poate doar de o execuţie absurd-amuzantă a lui Pablo Brandan din marginea careului ardelean. Mingea şutată în forţă de argentinian a ieşit în aut. MINUTUL 1 - A început partida de pe "Naţional Arena". Atmosfera este fierbinte. Cristi Balaj e din nou arbitrul de centru, iar gazonul arată acceptabil. CFR a avut lovitura de start.