Alertă la Universitatea Virginia Tech, un poliţist a fost împuşcat

Alertă la Universitatea Virginia Tech, un poliţist a fost împuşcat

Universitatea Virginia Tech, scena unui masacru în 2007, când au fost omorâte 32 de persoane, a anunţat, azi, pe siteul său că a avut loc un schimb de focuri în campus, iar un poliţist a fost ucis. Potrivit BBC, mai există o victimă a acestui schimb de focuri.

Suspectul este descris ca fiind un bărbat alb, îmbrăcat cu pantaloni gri şi o cămaşă maro. MSNBC a relatat despre un schimb de focuri între un ofiţer de poliţie şi un suspect, la un semafor, iar suspectul se află încă în libertate. Universitatea a anunţat pe Twitter că studenţii şi angajaţii ar trebui să rămână în clădire, din cauza împuşcăturilor. În aprilie 2007, 32 de oameni au murit după ce un tânăr sud-coreean de 23 de ani, Seung-Hui Cho, a deschis focul în campus, înainte de a se sinucide. Universitatea Virginia Tech, care are în jur de 30.000 de studenţi, a implementat, după masacrul de acum patru ani, un sistem de alertă de securitate. Conducerea Universităţii a fost amendată, în luna martie a acestui an, pentru că nu a reacţionat suficient de repede la momentul respectiv.

Ne puteți urmări și pe Google News