De şase luni, blocaj total în CL Deva: politicienii se iau de păr în timp ce oraşul moare de foame

De şase luni, blocaj total în CL Deva: politicienii se iau de păr în timp ce oraşul moare de foame

Luptă surdă, mandatul trece... De jumătate de an, singura ocupaţie a Consiliului Local Deva este să încerce să-i schimbe pe cei doi viceprimari, care au trădat nobilele idealuri ale USL. Departe de războiul politic, locuitorii din Deva trăiesc de pe-o zi pe alta

De aproape doi ani, Consiliul Local al Devei se concentrează doar pe bătălii politice cu mize total neimportante pentru cetăţean. De mai bine de cinci luni, tabăra USL încearcă să schimbe viceprimarii oraşului. Până acum are la activ patru tentative eşuate, ultima, din cauza necunoaşterii unei prevederi elementare din Legea Administraţiei Publice Locale: liberalii şi pesediştii au supus la vot deschis persoane, când trebuiau să-şi exprime opţiunile prin vot secret.

Ocupaţia Consiliului Local: schimbarea indezirabililor În mai, anul acesta, primarul Mircia Muntean a fost exclus din PNL în urma unui război făţiş cu preşedintele organizaţiei judeţene, Mircea Moloţ, declanşat în februarie 2010. Cei doi viceprimari liberali şi patru dintre consilierii locali PNL i-au rămas însă fideli primarului. După eforturi care s-au prelungit mai bine de un an, organizaţia locală a PNL a reuşit să-i schimbe pe consilierii fideli lui Mircia Muntean. Spre finalul acestui "proces", în 30 iunie a început şi lupta pentru schimbarea viceprimarilor Cosmin Costa şi Marcel Morar.

Când logica dispare

Războiul s-a dus lună de lună, cu şedinţe convocate la care una dintre tabere nu s-a prezentat, cu hotărâri de schimbări şi numiri ale viceprimarilor anulate de Prefectură pe baza unor vicii de procedură şi a culminat la finele lunii noiembrie când tabăra USL a reuşit să-i schimbe pe cei doi viceprimari, dar a comis o greşeală elementară: votul pentru demiterea celor doi a fost unul deschis, pe când Legea Administraţiei Publice Locale prevede că orice proiect de hotărâre referitor la persoane trebuie decis doar prin vot secret.

Ca să accentueze parcă proporţiile erorii, aceiaşi consilieri au purces, în aceeaşi şedinţă, la vot secret când a fost vorba de alegerea înlocuitorilor viceprimarilor, Sandu Borbeanu (PNL) şi Ovidiu Moş (PSD). Prefectura a decis însă că hotărârile sunt ilegale, iar unul dintre cei mai vocali consilieri PSD, Vasile Ţonea, susţine că alianţa USL a fost victima unei capcane: "Secretarul primăriei ne-a tras pe sfoară spunându-ne că revocarea viceprimarilor poate fi făcută şi prin vot deschis. Recunosc că aici am înghiţit momeala. Sunt tot felul de mârşăvii la mijloc. Nu le spun tertipuri, pentru că tertipurile sunt chestii inteligent făcute. Până şi prefectul Attila Dezsi face jocurile actualului primar, anulând orice hotărâre de-a noastră ce priveşte schimbarea viceprimarilor. Îmi este cât se poate de clar acest lucru". Consilierii nu prea au habar de lege

Prefectul de Hunedoara spune însă că, la mijloc, este vorba doar de faptul că aleşii USL din Consiliul Local Deva pur şi simplu nu cunosc legea. "De fiecare dată când au venit cu vreo propunere neconformă cu legislaţia, secretarul Primăriei Deva le-a atras atenţia că greşesc. Este vorba doar de o necunoaştere crasă a legislaţiei din domeniul administraţiei publice locale. Cum se poate să iei hotărâri într-o şedinţă fără să ai mai întâi aprobată ordinea de zi a acelei şedinţe? Sau cum se poate să supui la vot deschis persoane?", se întreabă Dezsi.

Proiecte importante pentru viaţa oamenilor sunt amânate de lupta politică

Tabăra USL din CL Deva precizează că nu renunţă la ideea schimbării viceprimarilor, iar cea fidelă primarului Mircia Muntean nu se lasă până nu epuizează toate tertipurile de care dispune pentru a prelungi un deznodământ deja conştientizat de cei doi viceprimari vizaţi. "Până la urmă noi vom fi schimbaţi, fără îndoială. Convulsiile din Consiliul Local Deva vor fi însă şi mai intense. În ultimii doi ani, PSD şi PNL nu au făcut decât să blocheze proiecte importante propuse de executivul Primăriei. Cel privind un schimb de terenuri cu MApN, în urma căruia Primăria să poată amenaja 500 de loturi de case pentru tineri în zona Dealul Paiului, este un singur exemplu", spune viceprimarul Marcel Morar.

Ne puteți urmări și pe Google News