Poluare periculoasă la Beijing. Sute de curse aeriene anulate

Poluare periculoasă la Beijing. Sute de curse aeriene anulate

O poluare atmosferică considerată "periculoasă" de către ambasada SUA a fost descoperită, azi, la Beijing, autorităţile anunţândcă au fost nevoite să anuleze, în 24 de ore, sute de legături aeriene, oficial din cauza ceţii, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Acest nivel de "pericol" este cel mai grav descoperit în timp real de ambasada SUA la Beijing, care calculează într-un mod independent calitatea aerului, municipalitatea fiind suspectată că subestimează pericolul poluării. Peste 130 de zboruri interne şi internaţionale au fost deja anulate, azi, a anunţat aeroportul internaţional din Beijing pe site-ul său de internet. Aproximativ 400 de zboruri au fost, de asemenea anulate, ieri, potrivit televiziunii de stat CCTV.

Sute de pasageri erau blocaţi, în această dimineaţă, în holul aeroportului din Beijing, al doilea cel mai frecventat din lume.

Poluarea din Beijing este alimentată de numeroase centrale termice cu cărbune, industrie şi circulaţia automobilelor. Un total de 240.000 de vehicule au rulat în plus în acest an pe străzile capitalei chineze, unde circulă deja cinci milioane de maşini.

Ne puteți urmări și pe Google News