CS Mioveni a mai "ras" un antrenor, al cincilea, şi a instalat altul
- Adrian Dobre
- 1 decembrie 2011, 16:10
Tehnicianul Mihai Stoica, poreclit "Muc cel mic", şi-a reziliat contractul cu prim-divizionara CS Mioveni. Noul antrenor al argeşenilor e Marian Pană, care a dat Farul Constanţa pe CS Mioveni.
Mihai Stoica e cel de-al cincilea antrenor care pleacă de la CS Mioveni în acest sezon, un adevărat record în Liga I.
Stoica nu fusese antrenor principal al grupării argeşene decât o etapă!
Oficialii de la CS Mioveni au anunţat că rezilierea contractului s-a făcut de comun acord.
Ajunsă accindental în Liga I, după ce dosarul de licenţiere al echipei FC Bihor a fost respins, CS Mioveni s-a instalat confortabil pe ultima poziţie a calasamentului încă din startul sezonului.
Deşi i-a transferat, printre alţii, pe Rică Neaga şi Nicolae Dică, foşti jucători la FC Argeş şi Steaua, Mioveniul nu a contabilizat decât 8 puncte în 15 etape şi e condamnată practic la retrogradare.
CS Mioveni va intra probabil în istoria Ligii I prin numărul de antrenori schimbaţi în doar 15 etape: Ionuţ Popa (etapele 1-4), Ilie Stan (etapele 5-6), Constantin Stancu (etapa 8), Mihai Stoichiţă (etapele 9-13) şi Mihai Stoica.
Din lista maziliţilor ar putea să facă parte şi Răzvan Tunaru, directorul general al clubului, care a condus echipa în etapa a şaptea, în perioada mandatului lui Stoichiţă. Conducerea echipei CS Mioveni s-a grăbit să angajeze un alt antrenor. Marian Pană, ultima oară la Farul Constanţa, a semnat în această după-amiază un contract pe un an şi jumătate cu gruparea argeşeană.