Bomba perfectă. SUA pot ataca orice loc de pe Glob într-o oră!
- Dan Arsenie
- 18 noiembrie 2011, 13:50
Armata americană a testat cu succes o bombă capabilă să atingă în maximum o oră o ţintă din orice punct al Globului, informează AFP.
Dispozitivul a fost lansat de o rachetă deasupra insulelor Hawaii şi a zburat cu viteză supersonică deasupra Pacificului, prin straturile superioare ale atmosferei. Potrivit armatei americane, dispozitivul a ajuns cu bine pe un atol din apropierea insulelor Marshall. Marele avantaj al dispozitivului este că este manevrabil. Distanţa dintre punctul de lansare şi cel de sosire este de aproximativ 4.000 de kilometri, scrie Mediafax. Bomba testată ieri este un rezultat al unui program de cercetare finanţat cu 69 de milioane de dolari. Arma este primul nivel al unui program amplu, de atac mondial rapid. În 2011, suma alocată de Pentagon acestui proiect este de 240 de milioane de dolari. Un test din cadrul acestui program a eşuat în august 2011, atunci când armata americană a pierdut contactul cu un avion supersonic care promitea să fie cel mai rapid construit vreodată. CITIŢI ŞI: Cum au pierdut americanii cel mai rapid avion din lume