"Portretul lui Dorian Gray" aduce în prim-plan un mit străvechi - acela al tinereţii veşnice.
Sosit în Londra victoriană, naivul Dorian Gray (Ben Barnes, stânga) este ademenit de carismaticul aristocrat Henry Wotton (Colin Firth) într-o societate vicioasă şi plină de păcate şi este convins să guste din plăcerile hedonistice ale vieţii.
Impresionat de aspectul fizic al tânărului şi de perfecţiunea chipului său, pictorul Basil Hallward (Ben Chaplin) realizează un portret fidel al acestuia, în care captează toată frumuseţea tinerească a lui Dorian.
Sedus de propria imagine reflectată în tablou, Dorian Gray afirmă în faţa prietenilor lui că şi-ar vinde şi sufletul pentru a putea rămâne toată viaţa frumos şi tânăr ca în acel portret. Numai că, pe măsură ce tânărul se implică în aventuri scandaloase, portretul începe să îmbătrânească şi să se transforme, relevând tuturor urâţenia sufletului său, deşi chipul din oglindă îi rămâne la fel de tânăr şi atrăgător.
Forţat să fugă din Londra din cauza faptelor lui reprobabile, Dorian Gray se întoarce în oraş după 25 de ani de absenţă arătând tot atât de proaspăt ca atunci când a plecat, însă tabloul monstruos, încuiat în pod, îi trădează adevărata vârstă şi urâţenia sufletului.
Romanul lui Oscar Wilde, apărut în 1890, contestat la acea vreme de critici şi de societate, a cunoscut de-a lungul timpului mai multe ecranizări.
23.20 - TVR 1 <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/5eAQWllCHHU" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>