Un glonţ a lovit un geam de la Casa Albă

Un glonţ a lovit un geam de la Casa Albă

Două gloanţe au fost descoperite la Casa Albă, unul a lovit un geam de protecţie, iar altul a fost găsit în curte, au anunţat Serviciile Secrete americane citate de BBC.

Cartuşele au fost găsite pe jos, în timpul anchetei poliţiei, după ce au fost trase focuri de armă în apropierea Casei Albe, săptămâna trecută, precizează sursa citată.

Poliţia a anunţat că este căutat un tânăr de 21 de ani, Oscar Ramiro Ortega, suspectat că ar fi autorul incidentului. Nu s-a dovedit, deocamdată, că aceste cartuşe găsite ar proveni de la gloanţele folosite în atacul respectiv, au spus oficialii. "În prezent are loc o verificare a exteriorului Casei Albe", au spus reprezentanţii Serviciilor Secrete, pentru agenţiile internaţionale de presă. Incident armat 

Descoperirea a fost făcută ieri şi a fost legată de focurile de armă trase în zona dintre Casa Albă şi Monumentul Washington, la ora locală 21.30, vineri seara. Martorii au declarat că au auzit focuri de armă şi au văzut două maşini care au trecut în viteză prin zonă. A fost recuperat, de asemenea, un AK 47, potrivit Associated Press.

Sergentul David Schlosser a scris pe blogul poliţiei că investigaţia a dus la emiterea unui mandat de arestare pe numele lui Ortega. A fost localizată o maşină în dreptul numărului 2300 pe Bulevardul Constituţiei, la circa şapte blocuri distanţă de Casa Albă, iar probele găsite în interiorul maşinii au dus la identificarea suspectului.  

Ortega este descris ca fiind un bărbat hispanic, de statură medie, cu câteva tatuaje distinctive, printre care trei puncte pe mâna dreaptă, numele tatuat pe spate şi cuvântul "Israel" pe gât.

Ne puteți urmări și pe Google News