Bute s-ar putea lupta în România, pe "Naţional Arena", pentru unificarea centurilor
- Sorin Breazu
- 16 noiembrie 2011, 18:52
Rudel Obreja, preşedintele suspendat al Federaţiei Române de Box, a declarat că Lucian Bute s-ar putea lupta pentru unificarea centurilor la categoria supermijlocie pe stadionul "Naţional Arena".
"Mă gândesc deja la un astfel de meci şi la o astfel de posibilitate. Am găsit şi locul potrivit pentru a găzdui o partidă unică în istoria boxului şi a sportului Românesc. Lucian ar putea boxa pe «Naţional Arena»", a spus Obreja, citat de "adevărul.ro". Meciul ar putea fi urmărit de peste 60.000 de oameni. Bute s-a mai luptat în România şi în urmă cu câteva luni, la Romexpo, unde l-a învins pe francezul Jean-Paul Mendy, prin KO în runda a patra.
Lucian Bute, campionul mondial IBF la supermijlocie, ar putea să îl întâlnească pe britanicul Carl Froch, care se va lupta, în finala turneului "Super Six", cu americanul Andre Ward. De asemenea, danezul Mikkel Kessler şi americanul Kelly Pavlik sunt şi ei interesaţi să îl aibă pe român drept adversar. Gălăţeanul în vârstă de 31 de ani a câştigat toate cele 30 de meciuri disputate la profesionişti (24 înainte de limită), şi a reuşit să îşi apere de nouă ori titlul IBF, pe care l-a câştigat în urmă cu patru ani. "Mister KO" a câştigat ultimul său meci, disputat în Canada, împotriva jamaicanului Glen Johnson la decizie. "Îmi doresc să mă retrag din box neînvins şi să am o familie. Oricum trei-patru ani de zile nu vreau să mă retrag de acum încolo", a spus şi Lucian Bute, care a adăugat: "De Crăciun şi de revelion sunt liber, iar Larouche (n.r. antrenorul românului) îmi permite mai multe, dar nu exagerez, pentru că apoi eu am de suferit". CITIŢI ŞI: Obreja n-a primit nici acum banii pentru meciul Bute - Mendy