Există încă instituţii de tip mamut, unde copilăriile se consumă în pătuţuri cu zăbrele. Până în 2020, toţi copiii părăsiţi ajung "acasă": unii în propriile familii, alţii în centre maternale ori la părinţi adoptivi.
S-au scurs mai bine de zece ani de când imagini din casele de copii româneşti, cu schilozi legaţi de pat şi hrăniţi în silă, făceau ocolul lumii. Străinii se şocau şi încarcau camioane cu ajutoare pentru români. Cum s-a schimbat de atunci viaţa copiilor instituţionalizaţi?
"Evenimentul zilei" va prezenta în zilele următoare o serie de poveşti ale copiilor şi tinerilor de care se îngrijeşte statul. Aproape 10.000 sunt încă prizonieri în 170 de centre uriaşe şi reci. Restul, fie au ajuns în familiile naturale, împinse de la spate de stat să-şi ia pruncii acasă, fie în asistenţă maternală ori la părinţi adoptivi. Spinări şi destine încovoiate În Centrul de plasament "Alexandra" din Oneşti îşi târâie existenţa 60 de suflete şi trupuri chircite. "Vă rugăm închideţi uşa când o deschideţi", scrie la intrarea în centru, mesaj ce ne amuză şi mai şterge din tensiune. Urmează o întâlnire grea, cu tineri şi copii cu nevoi speciale severe pe care nu-i vrea nimeni: nici părinţii, nici asistenţii maternali, nici familiile ce vor să înfieze. E ora de somn, aşa că pe holul întunecos se aud doar paşii noştri, cinci jurnalişti pe care fundaţia HHC (Hope&Homes for Children - Speranţă şi Case pentru Copii) i-a condus două zile prin instituţii şi case unde trăiesc copii protejaţi de stat şi fundaţie.
În pătuţurile din dormitoarele centrului "Alexandra" se văd spinări încovoiate. Un puşti de 9- 10 ani sare buimac din patul lui şi o zbugheşte pe uşă. "Poză, poză, poză", începe să ţipe şi se potoleşte doar în braţele unei femei din centru.
În camera alăturată, patru tineri stau la o masă şi se leagănă fiecare în ritmul şi durerea lui: unii înainte şi înapoi, alţii de la stânga la dreapta. Se opresc câteva secunde, parcă şi-au amintit ceva, apoi reiau mişcările.
Două fete cu figuri senine zâmbesc cu toată dantura la vedere. Nu înţeleg ce se petrece, dar par bucuroase de oaspeţi. La fel e şi puştiul de lângă ele, echipat de plecare, cu ghiozdan în spate şi şapcă galbenă pe cap.
Altă încăpere, alt tablou: un pătuţ cu zăbrele, printre care se vântură o mânuţă fragilă. Stă cu spatele, îi vedem limba care linge bara de fier. Alături de el, se leagănă un trup firav. Locul unde sufletul se vindecă ori se betejeşte De copiii aceştia au grijă 50 de persoane, care nu aşteaptă de la ei decât să mănânce şi să folosească singuri toaleta. Acestea sunt performanţele maxime. Doamna Otilia, o femeie mărunţică, lucrează aici de 23 de ani şi îşi aminteşte de vremurile când copiii erau văzuţi de personal ca "obiect al muncii". Acum, vremurile s-au schimbat şi abordarea e alta. "Nici nu se compară situaţia de acum cu cea din trecut. Acum, te uiţi la copil ca la un om. Dacă nu munceşti şi cu sufletul, nu rezişti aici", e concluzia ei. La plecare, un panou ne scoate în faţa ochilor un mesaj ce pare scos din alt film: "Sufletul se vindecă atunci când eşti în preajma copiilor". 170 de instituţii de tip vechi, mamut, adăpostesc încă zece mii de copii şi tineri abandonaţi de părinţi SPRE NORMALITATE Case de tip familial în locul orfelinatelor Fundaţia Hope&Homes for Children - Speranţă şi Case pentru Copii (HHC) şi fundaţia SERA vor închide până la finalul anului Centrul "Alexandra". Copiii vor fi mutaţi în case de tip familial, aflate în construcţie. Fiecare casă va avea câte patru dormitoare, living, spaţiu de luat masa, bucătărie şi două băi. Până în 2020, HHC şi-a propus să închidă toate cele 170 de instituţii de acest fel din ţară. În ultimii 12 ani, Fundaţia a scos din instituţiile de tip vechi 4.360 de copii. 44 de astfel de clădiri stau astăzi cu lacăte pe uşă, iar alte trei sunt în curs de închidere. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/ObHnhFWvgCs" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Pe parcursul zilelor următoare veţi găsi în EVZ articole despre sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate şi despre integrarea celor abandonaţi în propriile familii ori în case de tip familial, cu mame de împrumut. Nu rataţi poveştile unor copii ce au ajuns acasă după ani buni de instituţionalizare şi a celor ce aşteaptă încă să se întâmple o minune şi pentru ei. Citiţi şi:
- Copiii nimănui, acasă! Povestea Larisei, fetiţa care a cerut voie să spună "tata"
- Se schimbă legea adopţiilor: copiii vor fi înfiaţi mai repede
Recomandările noastre
