Grecia: "Guvernul de 100 de zile" trebuie să scape ţara de faliment | VIDEO
- Paul Ciocoiu
- 9 noiembrie 2011, 13:45
Până la anticipatele din februarie, noul cabinet de la Atena trebuie să negocieze şi să aprobe măsuri economice dure şi nepopulare.
Lucas Papademos va conduce viitorul guvern de uniune naţională, a dezvăluit un oficial din partidul de guvernământ de la Atena care a asistat la negocierile cu opoziţia. Numele fostului guvernator al Băncii Centrale a Greciei fusese menţionat încă de săptămâna trecută, când actualul premier socialist, Georgios Papandreou, a dat asigurări că, dacă trece votul de încredere din parlament programat pentru ziua de vineri, se va retrage din fruntea executivului pentru a face loc unui guvern de uniune. "Negocierile au intrat pe ultima sută de metri cu Papademos propus pentru funcţia de premier. Acum se discută ultimele detalii", a dezvăluit pentru Reuters sursa din Partidul Socialist. Puterea şi opoziţia căzuseră de acord încă de luni seară asupra numelui viitorului premier, dar au întârziat să îl divulge pe fondul tratativelor privind structura viitorului executiv de tranziţie. "Un guvern de 100 de zile", astfel a etichetat presa de la Atena viitorul cabinet care va avea drept sarcină principală trecerea prin parlament a noului pachet de asistenţă financiară în valoare de 130 de miliarde de euro acordat Greciei de creditorii externi, înainte de a convoca alegeri anticipate în februarie. Mass-media elenă a somat însă politicienii să ajungă la un acord cât mai repede cu putinţă, un apel reluat şi de partenerii europeni. Opoziţia încă şovăie Potrivit BBC, Lucas Papademos, cel care a orchestrat intrarea Greciei în zona euro în 2002, şi-ar fi manifestat îndoiala că un guvern interimar ar putea produce efecte vizibile într-un răstimp atât de scurt şi, mai ales, într- un context economic şi politic turbulent. Papademos ar fi cerut partidelor parlamentare un răgaz mai mare pentru a putea redresa situaţia internă, au dezvăluit surse de la Atena, citate de postul britanic. Fostul guvernator nu a confirmat însă până acum, pentru nicio o instituţie media, că doreşte să preia frâiele viitorului guvern sau că numele său este primul pe listă. Ziarul grec "Kathimerini" scrie că negocierile trenează şi din cauză că opoziţia conservatoare ezită să preia portofolii în viitorul guvern de uniune naţională din raţiuni electorale. Astfel, liderii formaţiunii se tem că, alăturându- se viitorului cabinet, vor fi nevoiţi să susţină şi măsurile dure de austeritate care vin odată cu noul pachet de ajutor oferit de UE. În orice caz, faptul că actualul premier Georgios Papandreou lea cerut ieri miniştrilor săi să aibă demisiile pregătite sugerează că negocierile cu opoziţia erau aseară pe ultima sută de metri. Viitorul cabinet va avea şi sarcina dificilă de a elabora bugetul pe 2012 şi noul sistem de impozitare. Din nou, conservatorii au cerut ca proiectul de buget, care va fi prezentat parlamentului săptămâna viitoare, să nu conţină noi măsuri de austeritate, afară de cele deja anunţate. Deşi actuala putere a dat asigurări opoziţiei că nu vor fi adoptate alte măsuri, este puţin probabil ca promisiunea lui să se concretizeze în condiţiile în care ţinta de deficit pentru 2011 este departe de a fi atinsă. Presa greacă mai vehiculează şi numele lui Nikiforos Diamandouros, avocatul poporului la nivel comunitar, şi Panagiotis Roumeliotis, reprezentantul ţării pe lângă FMI, ca posibili premieri. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/bhjc8nMkyhA" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> "Astăzi este ultima zi pentru cele două partide. Tebuie să formeze un guvern puternic astfel încât să ne scoată din nisipurile mişcătoare ale acestui impas politic." ZIARUL GREC "NEA" Citiţi şi:
- Grecii caută un premier pentru uniune naţională
- Dinastia Papandreou: 70 de ani de evoluţie în Grecia
- Vin banii! Grecii primesc următoarea tranşă de la FMI în noiembrie