Răzvan Raţ: "Vreau să joc mai des!"

Răzvan Raţ: "Vreau să joc mai des!"

Între Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ nu este deloc pace. Antrenorul îl ţine tot mai des pe bancă pe unul dintre căpitanii naţionalei.

Minunea de la Şahtior Doneţk este pe cale să se frângă, gruparea ucraineană având şanse de a prinde primăvara europeană doar în Liga Europa. În grupele Ligii Campionilor, echipa lui Mircea Lucescu a pierdut marţi, în Rusia, 0-1 cu Zenit, iar la final, antrenorul de 66 de ani a avut cuvinte grele la adresa "copiilor" săi. "Mi-a fost ruşine de cum a arătat echipa noastră în prima repriză. N-am pretenţii, Zenit a meritat victoria", a spus românul care taie şi spânzură la Doneţk. Lucescu dă vina pe auturi! Referitor la arbitraj, "Il Luce" a comentat: "A dat gazdelor 5 la sută. Foarte multe auturi… A încercat să ne stopeze în final. N-a influenţat însă rezultatul meciului. A exagerat cu cartonaşele pentru ambele echipe". Vestitul tehnician l-a ţinut pe banca de rezerve, pe toată durata jocului, pe Răzvan Raţ, unul dintre căpitanii României. Fundaşul stânga nu înţelege decizia antrenorului, care nu este prima de acest gen în ultima perioadă, dar se supune: "Întrebaţi-l pe nea Mircea de ce m-a lăsat pe bancă! Nici eu nu ştiu. Părerea mea este că nu sunt într-o formă sportivă slabă, dar dânsul decide. Înainte, când mă lăsa rezervă în campionat, era din cauza regulii extracomunitarilor. În Ligă nu există această limită". Când a venit la Şahtior, "Il Luce" a găsit doi fundaşi stânga români: Daniel Florea şi Răzvan Raţ. De primul a scăpat repede, după ce i-a comunicat faptul că "trebuie să joace Raţ, fiindcă e tânăr şi evoluează la naţională".

Până acum, Raţ n-a avut nicio discuţie cu Lucescu legat de viitorul său. "Ăla care joacă în locul meu e mai bătrân cu doi ani decât mine (râde)! Vreau să joc mai des şi să rămân la Şahtior, chiar să-mi prelungesc contractul care îmi expiră peste un an şi zece luni. N-am gânduri de plecare. Dacă nu joc aici, îmi va fi greu şi la echipa naţională, indiferent că am eu 10 ani la lotul naţional", se teme olteanul de 30 de ani.

Citiţi şi:

  • Mircea Lucescu: "Nu sunt mulţumit de Raţ!"

Ne puteți urmări și pe Google News