FMI: Retragerea banilor băncilor străine din România reprezintă o mare ameninţare
- Dinu Boboc
- 30 octombrie 2011, 14:20
Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, apreciază că este posibil ca sucursalele băncilor străine din România să scoată bani din ţară, în condiţiile actuale de criză financiară, anunţă Agerpres.
Acesta consideră însă că, în urma summitului de la Bruxelles, liderii europeni au convenit ca această situaţie să fie evitată.
''Menţinerea expunerii subsidiarelor băncilor din România este crucială. Şi cred că mesajul preşedintelui României la această reuniune, un mesaj care a fost îmbrăţişat de toate statele, a făcut ca în comunicatul final să apară acea frază referitoare la menţinerea expunerii subsidiarelor în toate ţările din Europa'', a afirmat Tănăsescu, la un post privat de televiziune.
Acesta a adăugat că există o posibilitate ca, în cazul în care ''părinţii, mamele, taţii acestor subsidiare să ceară o plecare a banilor, să se întâmple''.
În opinia reprezentantului României la FMI, această retragere a banilor din subsidiarele băncilor străine reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa României.