Oboseala cronică poate fi vindecată cu medicamentele care se folosesc pentru cancer

Oboseala cronică poate fi vindecată cu medicamentele care se folosesc pentru cancer

Sindromul de oboseală cronică este din ce în ce mai des întâlnit. Oboseala sau externuarea severă poate împiedica efectuarea activităţilor normale zilnice. O nouă descoperire a medicilor norvegieni relevă faptul că medicamentele pentru cancer pot vindeca şi persoanele afectate de oboseala cronică.

Deşi, de multe ori tratată ca o problemă care trece de la sine şi nu merită să i se acorde prea mare atenţie, oboseala cronică există şi este recunoscută şi de cadrele medicale. Efectele acestui sindrom pot dura de la câteva zile sau săptămâni, până la câteva luni întregi.

Sindromul oboselii cronice nu trece chiar dacă persoana în cauză se odihneşte suficient, are o alimentaţie corectă şi doarme destule ore pe noapte. Tocmai de aceea nu mică le-a fost mirarea medicilor atunci când au descoperit că remediul l-ar putea constitui tocmai medicamentele care se administrează în mod normal bolnavilor de cancer.

Peste 65% dintre cei care au urmat tratamentul s-au simţit mult mai bine Descoperirea a fost făcută oarecum întâmplător. Medicii de la Spitalul Universitar Haukeland din Norvegia aveau un pacient care suferea atât de cancer, cât şi de sindromul oboselii cronice. În urma chimioterapiei, pacientul s-a vindecat atât de cancer cât şi de oboseala cronică.

O echipă de cercetători, condusă de medicii Oystein Fluge şi Olav Mella, au hotărât să facă un experiment cu 30 de pacienţi care sufereau de oboseală cronică. Le-au administrat acestora jumătate din tratamentul pe care l-ar fi administrat în mod normal unui bolnav de cancer. Rezultatul a fost cel aşteptat: peste 65% dintre cei care sufereau de oboseală, s-au simţit mult mai bine după tratament.

Sistemul imunitar deficitar - cauza oboselii cronice "Rezultatele sună foarte încurajator. Chiar dacă experimentul a fost făcut pe un număr mic de oameni, rezultatele sunt edificatoare", a declarat unul dintre cercetătorii care au participat la studiu pentru dailymail.co.uk.

Oamenii de ştiinţă motivează că principala cauză a sindromului oboselii cronice ar putea fi un sistem imunitar deficitar.

Studiu a fost publicat în cel mai recent număr al revistei de specialitate PLoS ONE.

Ne puteți urmări și pe Google News