Luptă politică între primării şi Prefectura Teleorman i-a lăsat pe profesori fără salarii

Luptă politică între primării şi Prefectura Teleorman i-a lăsat pe profesori fără salarii

Peste 600 de profesori din Teleorman nu şi-au luat banii de două săptămâni şi nici nu îi vor lua în curând. Ei sunt victimele colaterale ale conflictului dintre primării şi Prefectură.

24 dintre primării au bugetele blocate, după ce prefectul, nemulţumit de modul în care au fost realizate bugetele, le-a atacat în instanţă. O astfel de situaţie nu este nouă în judeţ. Anul trecut, din acelaşi motiv, profesorii din localitatea Mavrodin nu şi-au luat banii din iunie până în noiembrie. Li se cere răbdare "Prefectura e de o culoare, primăriile, de altă culoare. Noi suntem victime colaterale", sintetizează problema Ion Predescu, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ Teleorman. Problema e mai gravă în comuna Izlaz, mai spune el, unde profesorii nu şi-au luat banii de trei luni. Procesul se judecă, iar profesorilor li se cere răbdare până la pronunţarea sentinţei.Liderul sindical spune că profesorii nu vor mai tolera mult această situaţie şi că, cel mai probabil, vor renunţa să mai intre în clase.  Pasează vina de la unii la alţii Inspectorul şcolar Gheorghe Amariei spune că în această luptă primarii caută să câştige capital politic. "Li s-au tot făcut sesizări că există nereguli la bugete, dar nu au făcut nimic ca să le corecteze şi să nu se ajungă aici. Când profesorii şi funcţionarii le cer banii, primarii arată cu degetul spre Prefectură", crede inspectorul şcolar. El spune că situaţia se va înrăutăţi în perioda următoare, pentru că şcolile adună restanţe la plata utilităţilor şi s-ar putea trezi în curând fără curent, apă şi căldură.  "Nu ne interesează, dar ne afectează" Liderul sindical spune că pe dascăli nu îi interesează scandalul politic. "Sincer, nu ne interesează, dar ne afectează. Sunt mulţi colegi care au probleme cu băncile din cauza aceasta, au copii de întreţinut. Se descurcă foarte greu", spune Predescu.

Ne puteți urmări și pe Google News