Elveţia: Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit. Pilotul şi pasagerul au murit
- Cristina Olivia Moldovan
- 15 octombrie 2011, 12:28
Pilotul şi pasagerul unui avion de mici dimensiuni şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii acestuia în liziera unei păduri din cantonul elveţian Vaud (vestul Elveţiei), scrie AFP, citată de Agerpres.
Pilotul, un bărbat de 29 ani, domiciliat în Anglia, este britanic, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei cantonale, Stephane Birrer. Cetăţenia pasagerului, un bărbat de 40 de ani, domiciliat în Elveţia, nu este cunoscută încă. Cauzele accidentului, necunoscute Poliţia a precizat într-un comunicat că avionul, marca Piper, a decolat vineri, la ora locală 10:35 (08:35 GMT), de pe aerodromul din Colombier, cantonul Neuchâtel (vest) cu destinaţia Amiens, cantonul Fribourg (centrul Elveţiei). La 30 de minute după decolare, autorităţile care controlează spaţiul aerian au pierdut contactul cu avionul în timp ce survola cantonul Vaud.
Cercetările efectuate cu 3 elicoptere au permis descoperirea epavei avionului în jurul orei 16:30 (14:30 GMT), în apropierea satului Fontaines-sur-Grandson, pe malul lacului Neuchatel. Cauzele accidentului nu au fost încă stabilite.