Trei români, arestaţi la Bruxelles, pentru cumpărături cu carduri de credit false

Trei români, arestaţi la Bruxelles, pentru cumpărături cu carduri de credit false

Trei români, implicaţi în plăţi cu carduri de credit falsificate, au fost reţinuţi, la finalul săptămânii trecute, de poliţia din Bruxelles, relatează cotidianul belgian "La Derniere Heure".

Societatea Atos, specializată în plăţi electronice, a remarcat, sâmbătă, că de mai multe zile trei tineri (două femei şi un bărbat), care ulterior s-au dovedit a fi cetăţeni români, cumpărau din mall-ul Inno, situat pe artera comercială Rue Neuve, cantităţi mari de îmbrăcăminte, genţi şi pantofi de lux. Atenţia reprezentanţilor societăţii le-a fost atrasă de faptul că respectivele carduri de credit erau emise în Coreea de Sud.

Cei trei tineri au fost reţinuţi de poliţia din zona Bruxelles-Ixelles, după ce au fost urmărite imaginile de pe camerele de luat vederi instalate în magazin.

Faptele au fost recunoscute de cele două femei (cu vârste de 24 şi 26 de ani), nu însă şi de complicele lor, de aceeaşi vârstă, în pofida probelor incontestabile.

Ne puteți urmări și pe Google News