Peste 50 de victime ale forţelor de securitate din Yemen, în două zile

Peste 50 de victime ale forţelor de securitate din Yemen, în două zile

Forţele se securitate din Sanaa au ucis peste 50 de protestatari, în două zile de violenţe ce au urmat protestelor antiguvernamentale, relatează BBC.

Lunetiştii au tras focuri de armă de pe acoperişuri spre o tabără a protestatarilor, omorând simpli privitori, printre care şi un copil, spun martorii. Forţele guvernamentale au bombardat şi zonele în care trupele loiale protestatarilor deţineau controlul. Opoziţia a promis că va continua campania pentru alungarea de la putere a preşedintelui Ali Abdullah Saleh. Împotriva preşedintelui De mai multe luni, mii de oameni au condus o campanie pentru a-l alunga pe Saleh, liderul care a condus ţara din 1978 şi se află în prezent în Arabia Saudită, unde se recuperează după un atac cu bombă din luna iunie. Un ministru yemenit neagă vehement că autorităţile ar fi tras asupra demonstranţilor paşnici, spunând că forţele guvernamentale au fost atacate de militanţi simpatizanţi ai al-Qaida. Membri ai Consiliul ONU pentru Drepturile Omului au cerut, azi, la Geneva, guvernului yemenit să oprească folosirea forţei contra protestatarilor. În acelaşi timp, violenţele s-au intensificat, mesageri ai ONU şi ai Consiliului Cooperării din Zona Golfului sosind în Yemen, într-o nouă încercare de a negocia un transfer de putere.

Ne puteți urmări și pe Google News