Manevre de culise la Oltchim

Manevre de culise la Oltchim

Potrivit acordului cu FMI, Oltchim ar trebui privatizat în 2012. Instalarea unui manager privat e în plus.

Combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea se află în cărţi atât pentru instalarea unor manageri privaţi, până la sfârşitul lunii februarie 2012, cât şi pe lista convenită cu FMI a companiilor de stat care trebuie privatizate anul viitor.

Potrivit specialiştilor consultaţi de EVZ, procesul de selecţie a unui manager privat ar întârzia privatizarea. Surse din Ministerul Economiei confirmă cele afirmate de către specialişti: selectarea unui manager privat ar întârzia cu cel puţin şase luni procesul propriu-zis de privatizare a companiei Oltchim.

"Privatizarea companiei va dura cel puţin un an şi ar trebui să fie finalizată în vara anului 2012. Dacă va fi ales un manager privat în februarie 2012, procesul de privatizare a companiei va mai dura încă un an de la data respectivă", au precizat sursele citate.

În acest context, EVZ solicită Ministerului Economiei să adopte o poziţie oficială prin care să clarifice această situaţie.

Privatizarea e în grafic

În acest moment, procesul de privatizare a combinatului Oltchim este în grafic, iar procesul ar putea fi finalizat chiar în primăvara anului 2012, a precizat Victor Cazana, directorul general al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI).

Casa de avocatură "Muşat & Asociaţii" a fost selectată de Ministerul Economiei pentru a asigura consultanţă juridică OPSPI în procesul de privatizare.

Directorul general al Oltchim, Constantin Roibu, a declarat, pentru mediafax.ro, că va participa împreună cu o echipă formată din actuali directori din companie la procesul de selecţie a managementului privat.

Potrivit datelor existente pe site-ul Ministerului de Finanţe, datoriile Oltchim se ridicau, în 2010, la 2,3 miliarde lei (546 milioane euro), faţă de 1,63 miliarde lei (488 milioane euro) în 2007. Citiţi şi:

  • Roibu va alege managerul privat de la Oltchim
  • Constantin Roibu mai are cel mult şase luni la Oltchim
  • Cum a distrus baronul Constantin Roibu combinatul Oltchim
  • Lumea strâmbă şi bănoasă a lui Roibu-împărat de la Oltchim
  • Oltchim trimite iar în şomaj 1.161 de salariaţi
  • Roibu şi-a pierdut jumătate de scaun la Oltchim
  • Combinatul Oltchim, în pragul falimentului

Ne puteți urmări și pe Google News