LIGA EUROPA: Steaua - Schalke 0-0. Remiză bună, meci prost

LIGA EUROPA: Steaua - Schalke 0-0. Remiză bună, meci prost

"Roş-albaştrii" au debutat în această seară, în Grupa J a Ligii Europa, la Cluj, cu o remiză albă în meciul cu formaţia germană Schalke 04 Gelsenkirchen.

Echipa Steaua, cea mai titrată formaţie din fotbalul românesc, are trecut un test greu, astă-seară, pe arena "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj, în prima etapă din faza grupelor Ligii Europa. Meciul a fost lipsit de ocazii de gol. Oamenii subordonaţi israelianului Ronny Levy au făcut faţă timidelor acţiuni ofensive ale celebrei grupări germane Schalke 04, semifinalistă a Ligii Campionilor în sezonul trecut. Meciul ar fi trebuit să se dispute la Bucureşti, pe "Naţional Arena", însă UEFA a decis mutarea jocului în Ardeal (n.r. - unde "roş-albaştrii" au evoluat şi în play-off, învingând cu 2-0 gruparea bulgară ŢSKA Sofia) din pricina gazonului impracticabil al stadionului din Capitală. Românul Ciprian Marica a fost titular la Schalke în meciul de la Cluj. "Minerii" din Gelsenkirchen ocupă locul 6 în Bundesliga şi au în palmares o Cupă UEFA, trofeu cucerit în stagiunea 1996-1997. STEAUA - SCHALKE 0-0 Min. 90 - Final de meci. Min. 80 - Încă zece minute de chin pentru ambele echipe. Cel mai probabil, meciul se va încheia la egalitate, scor 0-0. Zero este cifra serii în Gruia. Min. 75 - Meciul se târăşte spre fluierul final. Steaua nu a avut nicio ocazie până în acest moment. Min. 70 - Pe arena ardeleană se strigă numele lui Mihai Neşu. Cu câteva minute înainte se strigau urări "de bine" către rivala Dinamo. Pe teren nu se întâmplă mai nimic interesant. Min. 65 - Amorţeala de la Cluj nu dă semne că s-ar risipi în acest meci. A ieşit Prepeliţă şi a intrat Rusescu. Min. 60 - Steaua împinge tacticos jocul în jumătatea germană. Schalke pare mulţumită cu un 0-0 în acest meci, iar "roş-albaştrii" nu ar zice nici ei nu unei remize fără goluri. Min. 55 - Schalke domină, însă nu grăbeşte deloc jocul. De cealaltă parte, Steaua absentează din ofensivă. Marica a dispărut şi el din joc, iar Raul joacă mijlocaş central. Min. 50 - Brandan s-a luat la harţă cu Raul. Steaua pare mai vie în repriza a doua. Min. 46 - A început partea secundă a meciului. Min. 45+1 - Pauză la Cluj. Nimic în plus de spus despre prima repriză. Scorul e 0-0.  Min. 45 - Teribil meci. Schalke plimbă mingea de colo colo şi cam atât. Se arată un minut de prelungire. Inutil! Min. 40 - Papadopoulos a primit cartonaşul galben pentru un fault asupra lui Prepeliţă. Meciul e tensionat. Realizările tehnice sunt puţine. Min. 35 - Raul reia spectaculos, cu capul, o centrare a lui Fuchs, dar Tătăruşanu respinge greu, în corner. A fost prima intervenţie a portarului stelist în această seară. Min. 30 - S-a dus o jumătate de oră de plictiseală. Ambele echipe joacă lent, fără grabă. Nu se întâmplă nimic în Gruia. Min. 25 - Latovlevici se face de râs cu un şut de la 25 de metri de poartă, care a a trecut la 25 de metri peste "transversala" nemţilor. Meci anost la Cluj. Min. 20 - Şansele de gol întârzie să apară în Gruia. Schalke, cu supervedetele din ofensivă, atacă precaut, în timp ce Steaua nu atacă deloc. Min. 15 - Pro TV a rămas fără transmisie de la meci de minute bune. Postul difuzează spoturi publicitare ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Min. 10 - Nemţii controlează jocul. Oamenii lui Ronny Levy preferă un joc de aşteptare în startul partidei. Min. 8 - Marica şutează puternic, însă mingea trece pe lângă poarta lui Tătăruşanu. Steaua nu şi-a creat nicio şansă serioasă de gol până în acest moment. Min. 5 - Start plicticos de meci. Niciuna dintre cele două formaţii nu se aventurează în ofensivă. Min. 1 - A început partida de la Cluj. Steaua: Tătăruşanu - Geraldo, Galamaz, Gardoş, Latovlevici - Prepeliţă, Bourceanu, Brandan - Tatu, M. Costea, Cr. Tănase Rezerve: Stanca, Iliev, Fl. Costea, Martinovici, Rusescu, Bicfalvi, Nikolici

Schalke: Fahrmann - Uchida, Howedes, Matip, Fuchs - Papadopoulos, Holtby - Farfan, Raul, Marica - Huntelaar Rezerve: Unnerstall, Kluge, Baumjohann, Jurado, Metzelder, Hoger, Draxler Nu mai sunt bilete la peluză După ce, marţi (prima zi în care s-au pus în vânzare tichetele de intrare la meciul cu Schalke), suporterii au luat cu asalt casele de bilete ale arenei din Gruia, ieri, fanii nu s-au mai îngrămădit. Toate biletele de la Peluza I au fost epuizate încă de acum două zile, însă mai sunt disponibile încă 10.000 de tichete, cu preţuri cuprinse între 80 şi 500 de lei. Casele de bilete vor fi deschise şi astăzi, între orele 10.00 şi 18.00. OPINIE Fostul stelist Klemi Saban crede că antrenorul "militarilor" are nevoie şi de noroc pentru a reuşi Fundaşul israelian Klemi Saban a evoluat în tricoul "roş-albastru" în sezonul 2006-2007, părăsind echipa după mai multe contre cu patronul Gigi Becali. Apărătorul în vârstă de 31 de ani este de părere că Ronny Levy, antrenorul Stelei, poate obţine rezultate doar dacă nu clachează în faţa presiunilor exercitate de conducători. "La Steaua, presiunea e mereu mare. Am făcut şi eu cunoştinţă cu atmosfera din Ghencea şi sunt sigur că şi Levy lucrează în aceleaşi condiţii. Trebuie să facă faţă presiunii. Va avea nevoie şi de noroc, însă nu cred că va dezamăgi. Acum e un moment mai greu pentru el, dar rezultatele vor veni. Nu cred că l-au adus doar pentru a-l da afară", ne-a declarat ieri conaţionalul lui Levy. "Ştiu că au pierdut cu 3-0 în etapa trecută de campionat, dar nu cred că meciul cu Schalke e deja pierdut de foşti mei colegi. Suporterii au făcut mereu o atmosferă extraordinară la meciurile de pe teren propriu din cupele europene. Sunt cei mai buni fani din România. Se poate întâmpla orice. Aţi văzut ce meci a făcut AC Milan pe terenul Barcelonei (n.r. - partidă încheiată la egalitate, scor 2-2)", a specificat actualul jucător al grupării Maccabi Tel Aviv. "Maccabi e foarte tare" Saban a avut doar cuvinte de laudă despre un alt adversar al Stelei din Grupa J a Ligii Europa, formaţia Maccabi Haifa. "Este o echipă foarte tare. A luat tilul sezonul trecut, însă a pierdut câteva piese de bază în această vară. În acest moment îşi caută formula cea mai bună. Se va bate cu siguranţă la calificare", a avertizat Saban, fost jucător al formaţiei din Haifa. Maccabi întâlneşte, astă-seară (ora 22.05), pe teren propriu, gruparea cipriotă AEK Larnaca. Citiţi şi:

  • Bătaie pe bilete la meciul Steaua - Schalke

Ne puteți urmări și pe Google News