O lună de studenţie "costă" cât salariul minim pe economie
- Marian Păv ăla şc
- 8 septembrie 2011, 23:40
Cazarea în cămin, mâncarea, transportul, achiziţia de cursuri şi cărţi, dar şi distracţia în discotecile studenţeşti ridică factura lunară de cheltuieli la o sumă ce trece uşor de 700 de lei.
Când studentul îşi pune banii pe categorii, suma cea mai importantă este alocată cazării. Jumătate dintre studenţii centrelor universitare au nevoie să închirieze un spaţiu, pentru că provin din alte localităţi. Fie că aleg să stea la cămin, fie că închiriază în oraş, unde împart o cameră cu altă persoană, au de plătit cel puţin 200 de lei pe lună.
Preţul pentru cazare în căminele Universităţii Bucureşti sau în cele ale Academiei de Studii Economice variază între 150 şi 300 de lei. La Iaşi, la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", cazarea în cămin este între 100 şi 240 de lei pe lună. Oferta cuprinde şi locuri în cămine de lux, iar costul lunar al unui astfel de loc este între 400 şi 630 de lei. La Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, tariful este între 80 şi 200 de lei. Cei care nu aleg căminul, apelează la varianta chiriei, unde, ca să economisească bani, stau minimum doi în apartament. "Noi stăm patru fete în Tineretului, în Capitală. Avem un apartament cu trei camere şi plătim fiecare 200 de lei chirie, la care se mai adaugă 50 de lei utilităţile", ne spune Dana Dogaru, o tânără studentă de 22 de ani.
Hrana, transportul şi cărţile, alţi 200 de lei
După ce şi-a asigurat un acoperiş deasupra capului, studentul îşi drămuieşte banii pentru mâncare. "Cu mâncarea cheltuiesc maximum 100 de lei pe lună. Eu sunt din Brăila şi familia îmi trimite tot timpul mâncare", mai spune Dana. Transportul costă şi acesta destul de mult, mai ales pentru cei care merg din când în când să-şi viziteze familia în alt oraş. "Eu plec de două ori acasă în fiecare lună, iar dacă iau în calcul şi abonamentul la metrou şi RATB, plătesc în jur de 150 de lei pe lună", calculează Dana.
Cărţile şi cursurile îl costă pe student minimum 40 de lei. Depinde mult de cât e de interesat de carte şi de facultatea pe care o face. Cel mai costisitor este, din acest punct de vedere, pentru cei care fac Medicina, unde cărţile sunt foarte scumpe. "Trebuie să cumpăr măcar o carte, de obicei a profesorilor de curs, care e măcar 15 lei, la care se adaugă xeroxarea unor cărţi şi cursuri care fac alţi 25 de lei. În lunile cu sesiune, costul sare bine de 100 de lei", ne spune Mihai, student la ASE Bucureşti.
Şi vine totalul...
Cazarea, mâncarea, transportul, cărţile, banii de distracţie şi suma destinată unor cheltuieli obligatorii pentru igiena proprie înseamnă cel puţin 700 de lei lunar. Suma creşte direct proporţional cu pretenţiile: ea se poate dubla uşor dacă tânărul foloseşte maşina personală în locul transportului în comun şi iese în club de două ori pe săptămână.
BANI DE DISTRACŢIE
"Degeaba eşti student dacă nu socializezi"
Deşi se fereşte să recunoască direct, pentru a nu fi criticat de părinţi, studentul obişnuit este ahtiat după distracţie. Asta cel puţin până în anul terminal. Dan este student în anul II la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj şi recunoaşte că are buget special pentru timpul liber. "Viaţa de student este specială şi pentru că stai cu foarte multe persoane de vârsta ta şi ieşirile în oraş cu gaşca sunt unice în timpul studenţiei. Un coleg de cameră are o vorbă, care cred că e valabilă pentru generaţia noastră. «Degeaba eşti student dacă nu înveţi să te distrezi, să socializezi »", spune tânărul.
Ce înseamnă timp liber? Cinema, club, ieşiri la o bere sau suc, câte un concert din când în când şi poate chiar o excursie cu cortul la sfârşit de săptămână. "Sigur, majoritatea dintre noi are un buget limitat. De asta se şi spune că bei o bere ca studentul, pentru că o bere e uneori luată la comun de două persoane. Dar, chiar şi aşa, e nevoie de vreo 100-150 de lei pe lună pentru distracţie".