Fundaşul Vlad Chiricheş, jucătorul grupării Pandurii Târgu Jiu şi apărător al echipei naţionale, a declarat că îi pare rău că nu a avut şansa să îl aibă coleg pe Adrian Mutu la lot.
România se pregăteşte de confruntările cu Luxemburg (vineri, în deplasare) şi Franţa (marţi, pe teren propriu - primul meci pe "Naţional Arena"). Partidele sunt vitale pentru tricolori în lupta pentru calificarea la turneul final al Campionatului European de anul viitor.
"Mă bucur foarte mult că sunt unul dintre jucătorii selecţionaţi. Mi-ar fi plăcut să fiu coleg cu Mutu şi Chivu, să fac antrenamente alături de ei", a spus Chiricheş, în timp ce Cosmin Moţi, fundaşul dinamovist, susţine că România nu poate scăpa victoria în meciul din Luxemburg: "Dacă vom fi atenţi şi calmi, nu vom avea surprize, vom învinge!"