Cum să câştigi o mie de euro pe lună din distracţie

Cum să câştigi o mie de euro pe lună din distracţie

Un manager de petreceri trebuie să fie creativ, organizat şi să ştie să folosească inteligent banii alocaţi. Pe lângă aceste calităţi, ar trebui să fie un bun comunicator şi să ştie să se distreze.

Ca să ajungi să câştigi o mie de euro pe lună îţi trebuie circa patru-cinci ani de experienţă în mai multe domenii. Programatorii sunt cei care ajung la un asemenea venit cel mai repede, respectiv în doi ani, potrivit lui George Butunoiu, specialist în resurse umane.

Există însă şi excepţii. Radu are doar 21 de ani. A terminat Finanţe-Bănci şi ar putea ajunge la acest venit încă de la primul job. Pe lângă salariu, ar primi, timp de şase luni, o maşină de serviciu şi distracţie pe cinste.

Tot ce trebuie să facă este să-i convingă pe cei de la United Romanian Breweries Bereprod (URBB) că are tot ce trebuie pentru a deveni "responsabilul cu distracţia". Şi cine nu şi-ar dori un job care presupune petreceri şi voie bună? "Să petrec şi să fiu şi plătit pentru asta. Ce poate fi mai frumos?!", declară el entuziasmat.

"Eu sunt dispus să-mi schimb tot planul de viaţă. Plănuiam să fac un master în statistică, să mă duc un semestru cu o bursă Erasmus", recunoaşte Radu.

Potrivit unui studiu realizat de IVOX în perioada 24-29 iunie 2011, mai mult de o treime dintre tinerii români vor să devină manageri de petrecere. Pentru 40% dintre cei cu vârste între 18 şi 25 de ani, acesta este un job la care visează.

Pentru a deveni party managerul celor de la Tuborg, 2.000 de persoane s-au înscris în competiţie, însă doar trei au ajuns în finală, urmând ca astăzi să fie anunţat câştigătorul.

Ce-ţi trebuie ca să fii manager de petreceri

Doron Zilberstein, vicepreşedintele de marketing al producătorului de bere URBB, spune că un party manager trebuie să aibă toate calităţile unui project manager, respectiv să fie organizat, să vadă imaginea de ansamblu, să ştie să lucreze cu bugete. În plus, trebuie să aibă şi şarm şi reale abilităţi de comunicare, pentru că, cel puţin în cazul Tuborg, acesta va fi într-o anumită măsură imaginea brandului.

"Oricine a organizat vreodată un eveniment a remarcat că este o activitate despre care poţi spune multe, dar niciodată că ar fi facilă. Organizarea oricărui eveniment, chit ca este unul corporate sau o petrecere de orice fel, presupune coordonarea unui număr de subcontractori, şi, evident, aducerea lor la un numitor comun, ca să nu mai menţionez negocierile destul de dure atât financiare, cât şi de servicii", ne-a declarat şi Oana Datki, country manager al Consulteam, reprezentant Mercer în România. Potrivit acesteia, în spatele unui titlu frumos se ascunde un job solicitant, şi adaugă listei întocmite de Zilberstein şi o mare atenţie la detalii, abilităţi de vânzare şi simţ estetic.

"Party managerul Tuborg trebuie să aibă toate calităţile unui manager de proiect, şarm şi abilităţi de comunicare." DORON ZILBERSTEIN, vicepreşedinte de marketing al URB Cum se câştigă din organizarea petrecerilor

Dan, unul dintre finaliştii de la campania Tuborg, lucrează în domeniu de şase ani de zile. În fiecare vineri şi sâmbătă pune la cale câte o petrecere. Are 29 de ani, a terminat Regie şi spune că se vede făcând acest lucru pe termen lung.

După o noapte de petrecere reuşită, pleacă acasă şi cu 3.000 de lei, însă recunoaşte că, dacă decizi să faci acest lucru, trebuie să-ţi asumi şi riscuri. Chiar şi o banală ploaie te poate face să pierzi bani, deoarece oamenii nu mai ies în oraş să se distreze.

VENITURI

Câţi români câştigă o mie de euro pe lună

94.000 de români reuşeau să depăşescă, la finalul lunii octombrie a anului trecut, un venit venit lunar brut de peste 5.000 de lei, cu 25% mai puţini faţă de aceeaşi perioadă din 2008, potrivit unei ample anchete a Institutului Naţional de Statistică (INS) asupra numărului de salariaţi şi nivelului salariilor medii.

Dintre aceştia, potrivit datelor INS, circa 30.000 au un venit lunar mediu brut de 8.000 de lei, respectiv 5.600 lei net, adică circa 1.335 de euro.

Potrivit Oanei Datki, country manager al Consulteam, reprezentant Mercer în România, pentru a ajunge la un astfel de venit, trebuie să ai cel puţin trei ani de experienţă în domenii precum IT, vânzări, marketing, domeniul juridic, resurse umane etc.

"Pentru tinerii absolvenţi de studii superioare putem vorbi despre salarii care pleacă de la aproximativ 2.000 de lei brut, evident cu variaţii în funcţie de abilităţi şi cunoştinţe", a adăugat aceasta.

Ne puteți urmări și pe Google News