Perla litoralului: cazare comunistă, plaje de lux

Perla litoralului: cazare comunistă, plaje de lux

La Neptun vin familii, dar şi tineri mai puţin amatori de beţii. Hotelurile n-au fost renovate de 20 de ani, însă plaja sclipeşte de curăţenie.

Liniştea, nu distracţia este prioritate în fosta "perlă a litoralulului românesc". Stă prost la capitolul arhitectură, cu hoteluri şi restaurante nerenovate de 20 de ani, dar, faţă de alte staţiuni din sud, are cea mai îngrijită plajă, apă "în trei nuanţe" şi multă vegetaţie.

Plaja "La steaguri" face toţi banii

De cum intri în Neptun, te răscoleşte nostalgia: pe o parte - blocuri cenuşii de două-trei etaje, câteva pictate în verde sau portocaliu aprins, flancate de copertine din plastic şi transformate în hoteluri, iar de cealaltă parte - restaurante şi hoteluri vechi, în culori prăfuite, cu balcoane din sticlă şi zăbrele la geamuri, cu stelele şi literele de pe firmă mâncate - vestigii ale "Epocii de aur".

Cei trecuţi de a doua tinereţe deplâng strălucirea de altădată a hotelurilor Romanţa, Doina, Clăbucet, Caraiman, Dacia sau Belvedere, în timp ce tinerii le catalogheaza scurt comuniste.

În contrast cu aspectul bătrânicios al staţiunii, plaja "La steaguri" este una din cele mai frumoase de pe întreg litoralul: curată, cu nisip fin, umbreluţe exotice din paie, şezlonguri elegante şi baldachine, apă limpede, fără urmă de alge.

Alternativa la discoteca tineretului

Un şezlong costă între 10 şi 20 de lei, dar, dacă vrei să-ţi întinzi cearşaful sau rogojina, în spiritul tradiţiei, nu ai voie "să spargi" zona şezlongurilor. Fie mergi aproape de mal şi te instalezi în buza apei, fie rămâi în capătul plajei, aproape de trotuar.

Odată instalat însă, ai garanţia liniştii: muzica de la radio răsună discret, fără să acopere valurile care se sparg la mal. Tocmai liniştea atrage ca un magnet familiile cu copii, dar şi tinerii. "Până acum mergeam la Costineşti. An de an, până m-am săturat. Anul trecut, am avut un şoc: staţiunea duhnea de murdară ce era, plaja era plină de chiştoace şi de cefe late care ascultau manele la telefon, muzica îmi bubuia în urechi şi vânzătorii ambulanţi te agasau pur şi simplu. De anul ăsta, gata: fără texte de genul «discoteca tineretului» sau «restaurantul unde mănânci mult şi bine, tu şi prietenii tăi», repetate la infinit", spune mândru de "afacere" Răzvan, 25 de ani, din Bucureşti.

"Nici mizeria din Costineşti, nici fiţele din Mamaia"

Din când în când, câţiva vânzători de porumb, zmeură, presă şi bilete la spectacol îşi strigă "marfa", dar nu se bagă cu forţa în sufletul tău. "E pentru prima dată când vin în Neptun. Am tot auzit că va fi în următorii ani a doua Mamaia, că e linişte... Şi într-adevăr, nu e nici mizeria din Costineşti, nici fiţele din Mamaia. Deşi când am intrat în staţiune mi s-a părut pustiu, pentru că era dimineaţă, nu am regretat când am ajuns pe plajă. Nisipul e curat, apa e cristalină. Multe clădiri au fost lăsate însă în paragină. Am fost uimită să văd cum marele complex în care se juca bowling e închis", spune Roxana, o braşoveancă de 23 de ani.

CÂT COSTĂ CAZAREA

120 de lei/noapte la hotel de două stele, 450 la patru stele

O noapte de cazare la un hotel de două stele din Neptun costă în jur de 120 de lei. La hotelurile de trei stele, preţurile încep chiar de la 150 de lei şi sar de 250 de lei pe noapte. În hotelurile de patru stele, tarifele pornesc de la 450 de lei pe noapte.

Nici preţurile la mâncare şi la băuturi nu ard la buzunare: "clasicii" plajelor, porumbii fierţi sau copţi, costă 3 lei, kurtos - 5-10 lei, gogoşi - în jur de 3 lei, berea - 4-5 lei, o porţie de hamsii - 5 lei şi o şaorma - 8-10 lei.

De-a lungul plajei, restaurantele îmbină bucătăria italiană (pizza şi paste) cu meniul pescăresc (peşte în saramură, peşte, ciorbă de peşte etc). Nota de plată pentru două persoane, cu desert şi băutura incluse, nu trece de 80 de lei.

Nici amatorii de sporturi nautice nu se plictisesc. Pot încerca skijetul, "banana" sau "canapeaua", ultima găselniţă în materie de distracţii pe apă. O plimbare de zece minute cu ski-jetul costă 50 de lei.

LA CEAS DE SEARĂ

Bazar kitschos, romanţe şi damf de bălegar

Staţiunea se încheagă de-a lungul unei străzi lungi care leagă staţiunea Jupiter, în sud, de Olimp, în nord. La ceas de seară, când se dă startul la promenadă, întrega stradă e flancată de vânzători de legume, îngheţată, porumbi aburinzi, suveniruri, bijuterii din pene, portretişti, studiouri foto unde te trăgi în poză îmbrăcat în rege sau regină, câini tolăniţi, caleşti cu cai şi taxiuri. În schimbul a 20 de lei, vizitiul duce părinţi cu copii în toată staţiunea, lăsând în urmă un damf de bălegar proaspăt şi sunet scurt de bici.

Pentru că staţiunea e destul de mică încât s-o faci lejer la pas, taximetriştii agaţă clienţi ca să-i ducă la discotecile din Costineşti. Preţ de pornire 3 lei, 3,5 lei km pe zi şi 4 lei pe noapte. "Stabilim împreună un preţ", îşi liniştesc clienţii, semn că preţurile oficiale sunt doar orientative. Mai departe, restaurant lângă restaurant: doinele se împletesc cu acorduri de Azur şi Generic. "Aşa era şi la perla", oftează câteva doamne trecute de prima tinereţe de pe banca din faţa restaurantului "Doina" la auzul unei romanţe. La câţiva metri mai în faţă, tot pe bulevard, câţiva indieni au strâns zeci de curioşi cu câteva mişcări în ritmuri latino.

Distracţia ia sfârşit înainte de miezul nopţii

Drumul spre plajă trece inevitabil prin bazarul aproape emblematic pentru litoralul românesc: licăreli, zornăieli, turcisme şi chinezării ieftine, şaormerii luminate în culori tari şi evaziune cât cuprinde. Cu cât avansezi mai mult spre plajă, cu atât drumul se eliberează: cei care vor să audă valurile cum se sparg la mal, poleite de lună, sunt puţini, asta şi pentru că de la 10 seara începe să se lase răcoare. Forfota se risipeşte destul de devreme. De la 23.00, fumul şaormeriilor se stinge, tarabele se golesc, turiştii se înghesuie să ceara nota.

SCURT ISTORIC

Destinaţia protipendadei anilor '70- '80

Timp de 20 de ani, staţiunea Neptun sau "perla litoralului românesc", aşa cum era denumită, a reprezentat luxul pentru români. În timp ce la Mamaia venea plebea, la Neptun putea accede doar elita comunistă, activiştii de partid şi protipendada anilor `70-`80. Treptat însă, după anii `90, lipsa invetiţiilor a făcut ca Neptunul să se predea în faţa staţiunii Mamaia.

Staţiunea este situată între lacurile Neptun şi Pădurea Comorova, la 6 km de Mangalia şi 38 km de Constanţa. Plaja se învecinează cu plaja Jupiter la sud şi cu cea din Olimp la nord. Cu aceasta nu comunică însă, având în vedere prezenţa în această zona a vilelor care aparţin Protocolului de Stat. Faptul că între staţiune şi mare se interpun lacuri este mai degrabă un dezavanataj, astfel încât nu a putut fi construit niciun hotel pe plajă. În general, găsiţi cazare doar la hoteluri. Cele câteva vile aflate pe malul mării între Neptun şi Olimp au aparţinut nomenclaturii comuniste înainte de '90. S-au construit doar unul-două hoteluri, iar numărul hotelurilor renovate este foarte mic. În schimb, s-au construit câteva apartamente de vacanţă. La Hotel Doina se află o bază de tratament balnear care funcţionează tot anul, unde se fac tratamente complexe pentru prevenirea îmbătrânirii şi pentru combaterea reumatismului. CITIŢI ŞI:

  • Reduceri prin programul "Litoralul pentru Toţi". VEZI lista de preţuri
  • Costineşti, unde "berea, ţigara şi fetele" sunt mai căutate decât marea şi plaja
  • Staţiunea Jupiter, prea scumpă pentru "oamenii de rând"
  • De ce riscăm să ne pierdem plajele în 20 de ani
  • Cap Aurora, staţiunea bolnavă de reumatism

Ne puteți urmări și pe Google News